Eu plec, tu rămâi

A fost frumos. A început ca în filme hollywoodiene. El înalt şi chipeş, ea drăguţă şi timidă. El băiatul rău, ea fata bună. El o duce după el în baie, ea se face că nu vrea. O ţine de poveşti ore întregi şi nu vorbesc nimic. Ea îi sparge tăcerea cu un:

"Nu îmi pasă dacă vei merge la închisoare!" El o sărută. Ea se uită la el mirată. El o apucă bine şi o mai sărută o dată. O urcă pe tron. Ea îl mângâie. Se urcă pe el. Şi se sărută... şi se sărută... Pe perete... pe uşă.... Ea îl prinde de păr. El geme de plăcere.

"Vroiam să fac asta din a doua săptămână de când te cunosc. Ce ai fi spus atunci?"

"Aş fi spus că: În sfârşit!"strigă ea cu o uşoară disperare.

Şi se sărută... şi se sărută... Rup capacul... Râd... Şi se sărută... şi se sărută... ajung într-o maşină... şi se sărută... ajung la cineva acasă... se urcă pe canapea... se dezbracă unul pe altul... şi se sărută... El îi linge buricul şi îi mângâie lenjeria de saten... îi explorează corpul... ea e în extaz... şi se sărută... el îi desface sutienul...

"Ăla se leagă la loc."

"Dacă aşa spui, aşa facem."

Şi se sărută... ajung în pat... e moale... şi se sărută... şi râd...

"Eu nu mă culc cu tine în prima seară."

"Nici eu nu mă culc cu tine."

"Eu te respect prea mult."

"Eu nu vreau."

Şi se sărută...

Apoi ea pleacă...

Şi a plecat...

El a rămas...

Nu a fugit nici măcar un metru după ea...

niciodată...

What if the storm ends and I don't see you?

Time is different now and it flows through meaningless glass curves. I used to be certain which way was forward, but now future and past are not so different alas. I'm in a place of joining confusion and I have that feeling that I can almost see the light... I can almost grasp that flight... but still I'm so far in the dark... so deeply buried in the ground... I'm ready to give up and the only thing that keeps me going is my last glimpse of hope... of desperate hope: that this wall is the last wall, that this step is the last step, that beyond this second lies freedom and nothing more.

Oh, please... just tear me apart or make me be! Don't leave me drifting... I just need to know which one it will be.

But first, before you give me your answer I need to show you: ... Everything.

I want you to see how often and how close I got to losing but how I never did.

I want you to see the hanging strings I broke away from against all odds.

I want you to see the fields of dandelions bloated in the wind, the frail trail of lilac flowers, the sand of smoke near the black sea, the moments of silent desolation when I sat listening to my soul crying.

I want you to see how in a star-lit night before the first street lamp's light I always honor the sky with a pirouette.

I want you to see how I traveled my world with my own feet and written my story with my own feathers and sculpted my person with my own hands.

But most of all I want you to see your own amber eyes. Discover how they flicker of truths anyone can know but does not stop to read... How you hold your own guitar that reeks of great longings, not songs... How you smile one sincere smile enough to sustain life in the void between our planets... I want you to take my eyes and try them on... To look at yourself and never feel the same...

I want you to know...

But first, first I must fight your fight without you knowing and this blindness is breaking my sight. I must protect your being without touching it, and this uselessness is squekingly rusting my nerves. I must scatter bliss upon your life and for this stealth from gods I will suffer my exile. Note I do not care of my inconsequential faith and may your mind be at peace secretly knowing I exist in order to protect you.

Mine şi tine

De la tine n-am mai scris din tine. Şi din tine nu mai ştiu de tine. Numele tău nu-mi aminteşte de tine în mine, dar tu îmi aminteşti de numele tău, în tine. Pe tine nu te mai simt la tine, ci la mine. Tine şi mine se contrazic. Mine şi tine se vor unul pe altul. Sunt exact la fel cu excepţia unei consoane şi pare că excepţia contează mai mult decât asemănările. Mine şi tine gândesc că nu sunt prea importante între miile de cuvinte şi mine şi-ar putea găsi un partener în cuvântul "sau", "şi" sau poate în cuvinte libaneze. Şi tine ar putea face la fel. Un cititor ştie însă cum se potrivesc de bine mine cu tine şi de ce. Ştie şi când ne certam şi că e inevitabil. Dar noi, în încăpăţânarea noastră, nu vrem să vedem că suntem mine pentru tine.

-Eu vreau să fiu un cuvânt portughez pentru că sunt atât de poetice! zise mine captivat.

-Eşti prost! Latina e rădăcina tuturor limbilor! În ea e cunoaşterea. Reteză tine.

-Eu vreau să fiu verbul acţiunii! E cel mai folosit.

-Vei fi vlăguit... Substantivele stau în propoziţii pe piedestale!

-Tine! De ce nu vrei să visezi?

-Mine, îţi vine totul aşa de uşor!

-Tu te limitezi singur!

Şi am rămas în mine. Tu ai călătorit cu tine. De ce?

Pentru că ni se plimbă cuvintele în gură....

Stai!

Stai! Şi dacă stai destul nu va mai trebui să pleci...
Fii! Şi-atunci ai să titrezi tot ce au crezut oamenii până acum!
Mergi! Sub paşii tăi nisipul se va frânge în sticlă.
Priveşte! Realitatea se va topi pe scheletul imaginaţiei tale!
Expiră! Şi forma aerului va prinde înţeles pentru mine...
Rosteşte! Ecoul tău va înmărmuri clipa...
Iubeşte! Şi-ai să poţi să atingi vidul cu îmbrăţişarea.
Crezi! Şi atunci ai să ai toate verbele sub pana de la chitară...

Zmeură

Nu ştiu de ce, dar sper şi cred că ai

... un sărut de zmeură zdrobită ...

Erau trei şi o chitară

Erau trei: Un semi-zeu olimpian, un om sălbatic şi un copil. Copilul cânta angelic, dar scârţâit la o chitară bătătorită de sentimente, pe-o plajă pustie. Un suflet uscat de fată, trecu plictisit şi, uimit de zâmbetu-i extrem de senin, s-a oprit. S-a strecurat ilicit în compoziţia chitarei. S-a transformat în muză , s-a împărţit în 3 şi nu a fost destul pentru niciunul.

Semi-zeul olimpian nu mai vedea frumosul deşi, şi tocmai pentru că, era semi-zeu şi privea prin sufletul omului şi al zeului. Pe umerii lui nu apăsau doar alge şi scoici ci toate tainele lumii strânse într-un fir de nisip. Ochii lui nu pot fi priviţi de către niciun muritor fie el creatură a apei sau a nopţii sau a soarelui. Ieşit din valurile mării îşi aşeză piciorul pe nispul înzepezit şi-l cuceri.
Putea fi îmblânzit doar dacă o muză l-ar minţi iubindu-l şi ar putea să-l surprindă... Ar trebui să-i caute şi să-i găsească paradoxurile exacte la momentul potrivit... Semi-zeul putea fi om doar iubind şi ar fi ajuns să iubească doar printr-un accident cosmic repetat... Iar muza începătoare... pe malul mării îngheţat... a eşuat...

Omul sălbatic era prea blând şi neiniţiat... Se închina muzei novice şi-o certa. Îi aduna lemne pe plajă şi le punea pe foc pe zeul de mare să îl trimită înapoi, dar să o ia de mână se temea. Nu o lăsa să plece, o ţinea ostatică, dar să o atingă se temea. Avea ochi nobili şi două gropiţe scupltate în zâmbet pe căpăţâna-i de piatră. A întrebat:

-A cui e chitara?

-A unui copil... îi spuse muza. Sălbatic, dar ştia...

-Şi ce ţi-a cântat?

-Visare...

-Şi ce mai?

-... ea a plecat.

Copilul pe plajă, de Bahus îmbătat, deşi-l jefuise, o aştepta să-i dea ceva ce uitase să-i ia. Îi dete zâmbetul lui cules dintr-o scoică şi prima lui îmbrăţişare...

Chitara ajunse-napoi acolo unde trebuia.

Lumină, cladă, lină...

E soare... şi-i pare că lumea asta toată e a mea...


Bere Gratis - Pas in doi

Există o bucată de jar undeva ascunsă de gerul de afară; e o bucată care în timpul unei explozii solare de anverguri mici pentru stea, absolut incontestabil de mari pentru mine şi tine, s-a desprins şi a izbit Pământul ca să ne pecetluiască vieţile. Am rămas plutind în lavă şi ne-am descompuns, apoi ne-am fosilizat... dar noi n-am ştiut asta, noi am murit cu un zâmbet pe buze visând lanuri de grâu înmuaite în soare şi adieri calde în zile de vară... Razele se oglindesc în zâmetul tău prea mare şi în albul inului...

Suntem fericiţi în bucata de jar din şemineu chiar dacă în real ne descompunem...

Suntem fericiţi...

Doar în acea clipă...

Dar... suntem atât de fericiţi!

A merge...

Hai să discută o clipă despre ce ai făcut tu de când ai învăţat să mergi...

Câţi paşi ai făcut la dreapta? ... şi apoi înapoi la stânga?

Câţi înainte... şi apoi înapoi? Şi dacă ar fi să însumăm ce ai făcut tu în anii tăi de viaţă cu darul mersului, ignorând maşinile şi avioanele şi drumurile la baie ţi-ar fi ajuns să mergi de 4 ori în jurul lumii... pe jos!

În mersul tău hectic ai fi putut să nu te opreşti şi tot ne-am fi întâlnit de patru ori. Ne-ar fi ajuns. Nu mă aştept la mai mult. Dacă am fi fost hotărâţi ne-am fi putut vedea de 8 ori... dar n-am ştiut ori n-am crezut ori ne-a fost frică şi toată viaţa am bătucit aceleaşi cercuri.

Dacă ne-am opri chiar acum şi am merge în orice direcţie fără să o schimbă cum fac Luna cu Soarele tot ne-am întâlni o dată.

Magazin de anticariat

Trebuie să-ţi spun de acum că dacă o să se întâmple toată chestia asta o să-mi pară rău pentru toate celelate chestii care nu s-au întâmplat, dar dacă nu o să se întâmple nu o să-mi pară rău pentru ele. Trebuie să ştii de la început că eşti un trandafir şi ca tine sunt cu miile, eşti mai frumos decât o floare ordinară dar eu vreau o orhidee albă, ştii?

...

Eu sunt îndrăgostită de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată dar îl ştiu bucată cu bucată. E prea ciudat?

El e?

Da.

Şi e perfect?

Nu.

Nu se poate să nu-l fi făcut perfect!

Îl cunosc şi câteodată e prea rece, dar alteori e aşa de senin... Şi are ochi de care nu te mai saturi şi un râs frumos. Ţie îţi urăsc râsul. E ca un scârţâit de copil. Eşti un copil! Nu vezi ce fac? Eu sunt de vină... Şi tu crezi că eu... că eu pot... că va fi bine cu mine... te vei putea schimba... eşti pierdut şi eu mă voi pierde cu tine.

Pierde-te! Ai zis senin şi cârţăit.

Nu pot. Sunt oameni care au nevoie de mine. Dacă te iau am să fiu oribilă nu numai pentru că te voi ruina dar mă voi ruina şi pe mine. Orhideea ce o să zică când o să miros a trandafir? O să mă pierd în marea de oameni ordinari şi tu nu vezi că tot ce îmi doresc de fapt nu e gloria aia sau pe el sau banii? Eu vreau să fac ceva... tu vrei să nu.

Aşa-i.

Nici n-ai încercat să lupţi. M-ai fi putut avea cu cuvinte goale doar să fi fost rostite cu patos... Mă laşi celorlalte buruieni? Dacă n-am să văd niciodată orhidee? Atunci ce? O să regret tot buchetul de trandafiri şi o să-mi plâng în mediocritate. Îmi fac etern singură... Tu ce îmi faci?

Magazin de anticariat... vieţe distruse în jurul meu şi eu vreau să o distrug exact în acelaşi fel. Eşti prea mic şi prost şi neblond copile... Încă nu pot să fac ce nu cred şi încă am în ce crede. Atât a fost. Pătrăţele.

Someday you will be loved

I once knew a girl with purple black eyes and ebony hair on her marble-white face. She smiled always brightly but I could see the sad violet hiding there. She would ask me meaningless things but I knew what she really said... I couldn't answer her...

I once knew a boy with short chestnut hair and the sweetest childish face... He would embrace me and then he would simply ignore me... I knew what he really meant... I couldn't pretend like I did not care...

She had stars in her head and knew them all by name... She would dance me around into anything... We had nights veiled in smoke, beer and chocolate cake as we watched over the lights of the city...

I would lie in his arms and watch him sleep... as a soap bubble breaks and water drops drip so I had to go and leave him alone... Cause we could not be as he was born later than me and he deserved someone to care for his own dreams and not live in another world...

One day she fled as I knew she would fly and only left this note...

You'll be loved like you never have known and the memoirs of me would seem more like bad dreams. Just a series of blurs... like I never occurred... Some day you will be loved! You may feel alone when you're falling asleep but I know your heart belongs to someone you've yet to meet...

Someday...

you will

be loved... *

*(Death cab for cutie - Someday you will be loved)

Ce ar fi fost dacă?

Ce-ar fi fost dacă sufletele noastre s-ar fi împletit şi ar fi fost legate doar de un fir de mătase roşie... Ar fi fost destul să le ţină împreună? Nu cred ... Nu ştiu! ... Nu m-am gândit. Ce-ar fi fost dacă n-aş fi fost speriată ca un pui de nurcă după furtună şi aş fi ştiut că sunt speriată? Ce-ar fi fost dacă totul nu ar fi durat doar un moment? Nu ar mai fi putut grava o amintire clară? Din ce se naşte un sentiment? Ce ar fi fost dacă aş fi ştiu asta? Ce-ar fi fost dacă aş fi ştiu ce voi simţi acum? Oare simt ceva? Trebuie să fie ceva... Şi visele... Da visele! Sunt mesaje ale subconştientului către tine sau sunt creaţii ale unei minţi haotice? Ce e real ce nu e? Ce ar fi fost dacă nu aş fi scris asta niciodată? Ar fi contat? Şi de ce-mi bat capul? Dacă nimic nu e real... timpul a trecut deja.

Îmi pare rău pentru tot.

Nu cred însă că aş schimba ceva.

Şi timpul, acest absurd şi absolut conducător al destinelor, începe mereu, începe şi-acum.

Love me! (writing attempt)

Love me!

And when I say love me it does not mean compliment me, and kiss me, or lick my neck and stroke my hair... it means love me!
See me always as a muse, protect me from other people's dirt, hide me somewhere far from all mean eyes, tell me true stories with guilty eyes and hope I forgive you. Vibrate at once with my movement cause you know I spare words and gestures just for you. Don't insult me though I deserve it or not and you will be happier that way, I assure you. Don't use words too often cause then they will lose their power over me. Let me read your glowing, mesmerizing eyes and no spoken words will be needed between us. Take patience with you and leave out all expectations and only so you will enter a beautiful world of mine. Be kind to me and tender and then I’ll follow you to any bleakness of the world. Remember that the chains of imprisonment put by my love for you will make me neglect my being and breathe only to enchant you... remember that for you I will forget myself... and with this in mind take care of me, don't let me be without the things my person longs for... Love me with all the resources you have: your mind, your body and your soul. Control me and be gentle as I could break as easily as a soap bubble. Be passionate and be platonic, and so fill my heart with joy. Listen to me because I say little and every whisper has a hidden meaning and only you posses the code...

And though, if you break me and rip my heart to pieces, burn it and then spread it with the wind of the sea, I swear that all the plants and the fish and substance that will grow of this ash will grow loving you, with the sole purpose of making you smile, without letting you know from whom, without letting you know how.

Forgive me for all I do because I love you too much.

Hai!

M-am săturat de atâtea începuturi de poveste frumoasă care se termină brusc ca un vis de noapte... ca un vis de zi... M-am săturat ca oriunde te caut, în momentul în care aproape te-am găsit, tu să te spulberi în mii de fărămi de cenuşă şi să reînvii altundeva, departe. M-am săturat să stau. M-am săturat să alerg. M-am săturat să vă daţi toţi cu părerea despre viitor

ul meu când nici nu ştiţi cine sunt de fapt. M-am săturat de atâtea chemări care nu au continuitate:

Hai!

Hai să ne ţinem de mână şi-atunci cu mâinile împreunate nimic nu ne va mai putea opri să zburăm şi să plutim până în cer...
Hai să facem o prăjitură cu merele de la bunica şi să o ducem vecinului cu ochi albaştrii...
Hai să mergem la şcoală pe alt drum şi dacă nu vom ajunge la timp vom da vina pe trotuar, care azi era mai departe de drum decât ieri...
Hai să ascultăm muzică... Nu! Hai să ne facem propia muzică în mijlocul câmpului sub singurul copac în timp ce eu îţi voi agăţa o zambilă în păr...
Hai să facem îngeraşi în zăpadă...
Hai să ne stabilim propiul nostru timp... să nu mai fie zi... să nu mai fie noapte... să fim doar noi !
Hai!

Da... Hai! dar nu chiar acum...

Where is the love?

Another celebrity wedding... the bride is pregnant! -- Nothing new.
Why is it people cannot follow the natural cycle of life anymore? You are supposed to be born, grow up, fall in love, get your heart broken, fall in love (again), get married, have children as a symbol of your love or for the satisfaction of giving life, have a mid-age crisis, become a grandparent, peacefully die.
But now you have a crisis, you have children, you get married, then grow up. Or is this how it always was? Maybe ... though then why is everybody putting so much emphasis on love? I mean every single one of us hopes to discover this thing everyone talks about as being miraculous but only find disappointments. Even the movie "Sex and the city" was about finding Love.
Do not misunderstand me i'm just talking about our Way to finding this miraculous thing. And there is the other thing, even if we look at love straight in the eye, we can spend half of our lifes searching for the courage to grab it, or doubting that it is real...
The greatest story about love slipping through your fingers because of the same hezitations is presented in the french movie "Love me if you dare".

I truly belive everything is as good, as mesmerising as you, yourself make it. The things you truly belive are more real than others' reality. Of course it is hard to belive something if everywhere you go someone tells you that you are wrong... Because of this we can only find happiness, even in our dreams, within the conceptions of the majority...
I mean who is to say which things are wrong and which are good if there were no other people at all? Who is to say which is love and which is hate?

There is one person...

Just imagine yourself on an ordinary, busy day... Walking on the street with a pile of papers in one hand, the reeking coffee in the other hand and the cell phone angrily pressed upon your ear and shoulder... stopping at a zebra red light, shouting at the person on the other end of the phone and simply not realizing why others can't make and effort for things to be right...

... thinking about what you'll have for breakfast, weather or not you left the water running or if you'll have enough money...

But there is one person, one single person in this whole wide world... and if that person happens to walk pass you, everything stops. Everything. There are no more thoughts running through your mind... the hot coffee can be spilled over your hand and brand new coat, the person you are talking to may scream and then hang up, the papers you are holding can be spread all over the sidewalk, even if the light turns green, if that one person walks by you, everything stops.

It is as if your power source turns off and you recognize perfection in front of you. It is the one person that you have never seen before and you know you are bound to admire it for as long as it shall live. No, you do not know weather you can have it or not but you'll know you are bound to admire everything about it.

There is one person that can make time stop around you... There is one person that can trap you in a second...

Definiţie a iubirii

Mi se pare că iubirea, dragostea sau cum vreţi să-i spuneţi este drogul oricărei fete... iar iubirea perfectă, ideală este drogul suprem, absolut: ... ... ... este un drog atât de puternic încât simpla lui imagine sau simplul gând la el te poate face dependentă.

Nu ştiu ce e iubirea adevărată, dar un concept a înflorit deja în mintea mea şi anume acela că aceasta implică ca tu să-i doreşti numai fericirea celui pe care-l iubeşti; atât, şi nu mai mult. Să te hrăneşti pur şi simplu din frumuseţea fericirii sale. Chiar dacă trebuie să lucrezi din umbră, să te ascunzi, să te străduieşti mult în van, fără ca nimeni să-ţi recunoască munca, asta să nu conteze pentru tine: reala ta pasiune să fie aceea de a face acea persoană fericită.
Frumuseţea şi fericirea: două forme de existenţă a materiei, dacă nu extrem de abstracte, cel puţin ameţitor de relative, definind (pentru mine) o formă şi mai ambiguă : iubirea. Pe lângă aceşti doi stâlpi majori prin care recunoşti dragostea, se întrepătrund sentimentul de înălţare, melancolia, tristeţea, suferinţa, romantismul, neliniştea, nerăbdarea... toate mărunţişurile ce te fac să simţi că trăieşti... şi dorul, da un cuvânt care există doar în limba română...

Sacrificiul suprem în dragoste nu e să-ţi dai viaţa pentru cineva ci să renunţi la el. Asta mi se pare că aduce cu sine cea mai multă suferinţă; să poţi să te desprinzi de el ca să fie fericit, nu să renunţi la tine, ci să renunţi la ceea ce îţi doreşti cel mai mult, adică la el, să îl laşi liber chiar dacă asta te va face să suferi enorm...

Visul unei nopţi de vară...

Ţin minte nopţile când stăteam în parc auzind în surdină bârfele unei prietene ce rodea seminţe, bea bere şi se credea o domnişoară finuţă şi subapreciată. Eu eram absorbită de magia stelelor ce, chiar ca într-un basm, erau întinse pe un abis negru, mărginit de frunze din corolele copacilor. Vântul bătea rece, iar eu stăteam îngrămădită cu genunchii traşi la piept şi îmi plăcea să visez că într-o seară de vară magnifică ca acesta, dacă nu chiar acum, vei veni şi mă vei îmbrăţişa ca să-mi ţi de cald şi vom putea sta doar contemplând la stele unul în braţele celuilalt...

Acum nu mai e vara, dar stelele tot ne aşteaptă....

Gânduri de noapte

Lumea asta nu stă să te aştepte, dar sincer, nici n-ar vrea. Fiecare merge în direcţia lui. Stai pe o bancă, noaptea, singur, şi strada e plină de felinare, dar cu toate astea goală… ca o cameră foarte frumoasă în care nu mai stă nimeni… şi stând pe bancă timpul se ondulează în jurul tău şi vezi venind două maşini în direcţii opuse, iar lumnia faruruilor lor se intersectează fix în faţa ta, ele trec una pe lângă alta în viteză, dar momentul în care se întrepătrund îţi rămâne întipărit în minte oprit de timp… Care mergea în direcţia bună ? Care nu? Înspre ce tot fugim? Şi chiar are rost?

Mai ştii când te întorceai singur acasă şi te gândeai: “am să mă aşez pe o bancă”. Dar apoi te răzgândeai, « de ce să mă aşez »? Aşează-te şi priveşte lumea cum aleargă spre nimic! De ce un te-ai aşezat niciodată?

Despartirea...

Povestea unei fete care iubeşte foarte mult un băiat…

Şi au avut o poveste frumoasă şi jucăuşă până acum. Chiar dacă ea nu insinuase ceva foarte serios pentru că el nu ar fi vrut asta, spera ca după aceea să reuşească să-i schimbe părerea. Credea că poate el se va îndrăgosti de ea... măcar puţin...

Visul oricărei fete de a reuşi să schimbe un bărbat... e destinat eşecului - ar fi trebuit să ştie... Totuşi nimeni nu-i poate lua speranţa unei femei... E parcă impregant de veacuri, de la chiar eroinele basmelor...

Momentul despărţirii soseşte, iar ea, iubindu-l cu adevărat şi din toată inima se abţine de la orice gest, ceea ce îi provoacă o suferinţă enormă, pentru că se gândeşte la ce l-ar face pe el fericit. Atât de mult îl iubeşte încât se poate gândi doar la ce e mai bine pentru el. Şi-apoi dacă el vrea să plece, nu va fi fericit lângă ea niciodată şi, deşi îi vine să zbiere şi să plângă în hohote, ca totul să pară în ordine, ca el să poată merge mai departe, îi spune zâmbind uşor trist:

- Dacă pleci, nu-i nimic… iar apoi îşi şopteşte sieşi… am să visez restul poveşti aşa cum s-ar fi întâmplat…

Te astept...

Câteodată stau şi te aştept... pe tine, şi numai pe tine. Îmi spun că nu are nimic dacă pierd câteva ore degeaba atâta vreme cât vei apărea tu pentru un minut şi în viaţa mea. Stau şi aştept şi îmi place să cred că şi tu mă aştepţi altundeva şi de aceea nu ne întâlnim niciodată.