E soare... şi-i pare că lumea asta toată e a mea...
Bere Gratis - Pas in doi
Există o bucată de jar undeva ascunsă de gerul de afară; e o bucată care în timpul unei explozii solare de anverguri mici pentru stea, absolut incontestabil de mari pentru mine şi tine, s-a desprins şi a izbit Pământul ca să ne pecetluiască vieţile. Am rămas plutind în lavă şi ne-am descompuns, apoi ne-am fosilizat... dar noi n-am ştiut asta, noi am murit cu un zâmbet pe buze visând lanuri de grâu înmuaite în soare şi adieri calde în zile de vară... Razele se oglindesc în zâmetul tău prea mare şi în albul inului...
Suntem fericiţi în bucata de jar din şemineu chiar dacă în real ne descompunem...
Hai să discută o clipă despre ce ai făcut tu de când ai învăţat să mergi...
Câţi paşi ai făcut la dreapta? ... şi apoi înapoi la stânga?
Câţi înainte... şi apoi înapoi? Şi dacă ar fi să însumăm ce ai făcut tu în anii tăi de viaţă cu darul mersului, ignorând maşinile şi avioanele şi drumurile la baie ţi-ar fi ajuns să mergi de 4 ori în jurul lumii... pe jos!
În mersul tău hectic ai fi putut să nu te opreşti şi tot ne-am fi întâlnit de patru ori. Ne-ar fi ajuns. Nu mă aştept la mai mult. Dacă am fi fost hotărâţi ne-am fi putut vedea de 8 ori... dar n-am ştiut ori n-am crezut ori ne-a fost frică şi toată viaţa am bătucit aceleaşi cercuri.
Dacă ne-am opri chiar acum şi am merge în orice direcţie fără să o schimbă cum fac Luna cu Soarele tot ne-am întâlni o dată.
Chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată, Eminescu a însemnat pentru mine mult mai mult decât oricare dintre părinţii mei. Mai mult şi decât cel mai bun profesor al meu...
Eminescu e cel care a creat lumea în care îmi pierd eu vremea, lumea pe care pot să o iubesc, lumea în care totul are sens şi frumuseţe; nu lumea reală, ea e creată de Dumnezeu... ci imaginea ei care îmi dă sănătate mintală...
În lumea mea Eminescu e-mpărat.
În lumea mea tot timpul şi tot spaţiul sunt două corăbii îndepărtate de malul pe care stau.
Eu şed şi mă cufund adânc într-un grăunte de nisip...
Trebuie să-ţi spun de acum că dacă o să se întâmple toată chestia asta o să-mi pară rău pentru toate celelate chestii care nu s-au întâmplat, dar dacă nu o să se întâmple nu o să-mi pară rău pentru ele. Trebuie să ştii de la început că eşti un trandafir şi ca tine sunt cu miile, eşti mai frumos decât o floare ordinară dar eu vreau o orhidee albă, ştii?
...
Eu sunt îndrăgostită de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată dar îl ştiu bucată cu bucată. E prea ciudat?
El e?
Da.
Şi e perfect?
Nu.
Nu se poate să nu-l fi făcut perfect!
Îl cunosc şi câteodată e prea rece, dar alteori e aşa de senin... Şi are ochi de care nu te mai saturi şi un râs frumos. Ţie îţi urăsc râsul. E ca un scârţâit de copil. Eşti un copil! Nu vezi ce fac? Eu sunt de vină... Şi tu crezi că eu... că eu pot... că va fi bine cu mine... te vei putea schimba... eşti pierdut şi eu mă voi pierde cu tine.
Pierde-te! Ai zis senin şi cârţăit.
Nu pot. Sunt oameni care au nevoie de mine. Dacă te iau am să fiu oribilă nu numai pentru că te voi ruina dar mă voi ruina şi pe mine. Orhideea ce o să zică când o să miros a trandafir? O să mă pierd în marea de oameni ordinari şi tu nu vezi că tot ce îmi doresc de fapt nu e gloria aia sau pe el sau banii? Eu vreau să fac ceva... tu vrei să nu.
Aşa-i.
Nici n-ai încercat să lupţi. M-ai fi putut avea cu cuvinte goale doar să fi fost rostite cu patos... Mă laşi celorlalte buruieni? Dacă n-am să văd niciodată orhidee? Atunci ce? O să regret tot buchetul de trandafiri şi o să-mi plâng în mediocritate. Îmi fac etern singură... Tu ce îmi faci?
Magazin de anticariat... vieţe distruse în jurul meu şi eu vreau să o distrug exact în acelaşi fel. Eşti prea mic şi prost şi neblond copile... Încă nu pot să fac ce nu cred şi încă am în ce crede. Atât a fost. Pătrăţele.
Oamenii nu ştiu niciodată ce vor şi aceasta se datorează simplului fapt că aşa le e scris codul genetic. Paradoxal oamenii au nevoie să ştie ceea ce vor; de aceea se mint ei pe ei însăşi, unii pe alţii, în familie, între prieteni, dar mai ales pe ei însăşi; se mint de mai multe ori în aceaşi zi...
Nu are nimic dacă nu fac patul, doar stau singur în casă!... Dacă îi spun doar am să o supăr, aşa evit multă dramă... Dacă o să-mi aducă o floare am să-l iert! ... Nu, nu ştiam că e alergic la flori!... Profa e proastă! Mi-a dat 1,20! Nu aveam cum să ştiu! ... De fapt nu m-a iubit! Mă ¤¤¤ pe faţa lui! M-a folosit!... Eu niciodată nu am spus aşa ceva! ... Totul va fi bine ... Parcă am mai slăbit... O să mănanc doar o bucată de ciocolată... De mâine mă las de fumat!... Arăt altfel la costum...
Minciuni!
De ce nu pot avea oamenii ce vor? Pentru că îşi doresc lucruri atemporale : aripi, frumuseţe, un etern de iubire şi le înlocuiesc cu lucruri momentane, pe care le simt, le văd, le pot pipăi: avioane, tratamente faciale, fata aceea... Tu nu vrei să te faci pilot, de fapt tu vrei să zbori... Te-ai gândit vreodata aşa?... Nu trebuie să pleci de acasă, să te antrenezi, să nu te mai faci doctor... trebuie să iei o parapantă în mână sau să fi pilot amator... Trăieşti o dramă inexistentă care persistă doar în mintea ta... Şi de fapt tu nu vrei să te faci doctor, vrei să salvezi oameni... Nu vrei să rămâi acasă... vrei să îţi vezi familia zilnic... De ce denaturezi adevărul? Minţi!
Cele mai multe alegeri pe care le faci sunt pentru că acuzi lumea că nu oferă alte soluţii... şi ăsta e un neadevăr... Ştii ce e bine şi ce e rău în străfundul tău... poţi să te întrebi chiar acum care e soluţia bună? şi totuşi ai să vezi că poate nu ai ales binele... De ce e aşa greu? ... Pentru că are o frumuseţe înlăcrimată...
Restaurant de lux - pereţi înoroiaţi; colier de perle - brăţară împletită; şampanie - o bere la cutie; caviar - napolitane de anul trecut; rochia roşie - o bluză nouă;
De ce trebuie să creăm obiecte? Fără ele nu putem fi fericiţi. Am citit poveşti de dragoste pline de lux. Dar acelea cu copii orfani? Nici una nu e povestea noastră... De ce nu suntem speciali în niciun fel? Povestea noastră nu e niciodată una extraordinară... Ca mine sunt cu miile... De ce aş schimba EU ceva?
O poveste extraordinară începe cu un om extraordinar, circumstanţele vor veni pe parcurs, iar poveştile eterne nu au avut niciodată precedent aşa că ai o şansă cât de cât bună să produci o poveste interesantă.
Lucrurile cu adevărat frumoase sunt frumoase şi prin faptul că le poate avea oricine... Sunt simple.
marea, cerul, o zi de mai, un zâmbet, o mulţumire, un prieten fericit, o coincidenţă stranie, ceva diferit...
I once knew a girl with purple black eyes and ebony hair on her marble-white face. She smiled always brightly but I could see the sad violet hiding there. She would ask me meaningless things but I knew what she really said... I couldn't answer her...
I once knew a boy with short chestnut hair and the sweetest childish face... He would embrace me and then he would simply ignore me... I knew what he really meant... I couldn't pretend like I did not care...
She had stars in her head and knew them all by name... She would dance me around into anything... We had nights veiled in smoke, beer and chocolate cake as we watched over the lights of the city...
I would lie in his arms and watch him sleep... as a soap bubble breaks and water drops drip so I had to go and leave him alone... Cause we could not be as he was born later than me and he deserved someone to care for his own dreams and not live in another world...
One day she fled as I knew she would fly and only left this note...
You'll be loved like you never have known and the memoirs of me would seem more like bad dreams. Just a series of blurs... like I never occurred... Some day you will be loved! You may feel alone when you're falling asleep but I know your heart belongs to someone you've yet to meet...
Someday...
you will
be loved... *
*(Death cab for cutie - Someday you will be loved)
O casă plină de rude. Bunicul căruia îi cade proteza, mama te trimite în toate părţile dând vina pe tine pentru calamități când de fapt nici nu se întâmplase nimic şi râde apoi isterică, copiii plâng pentru că nu au primit ultimul super ninja care se transformă în crocodil, tata cântă îmbătat şi un verişor are o criză de râs intoxicat de fumul de ţigară. O atmosferă scârţâită în care cântecul următor domoleşte toate ca o ciocolată caldă. Aşa ai înţelege versurile "I wish I was alone for Chrismas"...
În relitate însă ele au fost înregistrate "I wish I was at home for Christmas". Nu-i nimic! Noi înţelegem ambele variante.
Crăciunul în esenţă nu e aşa. Crăciunul e făcut din miros. E un amestec de miros de brad împodobit cu globuri strălucitoare, miros de cadouri simple, ieftine şi pline de înţeles, miros de prăjituri făcute de mama, miros de zăpadă rasă de tata din faţa curţii şi un pic de esenţă de Crăciun... Vreau să aud din nou chitara şi acele glasuri puternice vestind venirea Mântuitorului... Vreau să vină din nou la colindat... Miros de bucurie... Pentru mine frumuseţea Crăciunului e bazată pe aceşti colinători cu o chitară... care nu vor vin deşi vinul a fost cumpărat ca să le fie aşezat la picioare şi nu vor prăjituri deşi ele au fost coapte după gustul lor şi nu s-au uitat la decoraţiuni deşi ele au fost alese ca să le înveselească mediul... Ei doar aduc Crăciunul adevărat, deşi noi îl pregătim...
Who am I? … Does this question have an irrelative answer? What am I? Why, by your definition, I am human, but most revealing than your definition I feel that I am human… I feel! Though do these feelings come from my mind? Than is the feeling a prolonged thought … although stretching till the end of your life and further till infinity… I wonder how do we know? We know by guessing? Because all the things we learn must be based on something we KNOW is true. The mind is swirling until it gets dizzy and cannot process any longer… I wonder… Is life certain? Are we not like the memory of a computer ever recording, ever learning from our mistakes until there is no more life left… until our life cycle is over… Are all the other people real or are they part of the simulation? If I did create this fictional specimens that surprise even myself than… I play pranks on myself… how alone I must be…
Ce este omul dacă nu suma preferinţelor, experienţelor, simpatiilor sale şi a impresiilor pe care le-a lăsat asupra celor ce l-au cunoscut? Cum îi poţi cunoaşte sufletul, gândurile, trăirile judecându-l numai după fapte, înlăturate din context?
Pentru a-l putea înţelege trebuie să-l vezi în întregime, din interior.
Despre tine... ştiu mai puţin decât ar trebui...
Despre tine ştiu eşti un întreg tărâm fermecat învelit în cochilia unui om modest... Ştiu că eşti un amalgam de contradicţii frumoase: sensibilitate şi forţă, maniera graţioasă şi clasică contrastând gusturile moderne (în special pentru maşini); chipul copilăros ornat cu un zâmbet mărunt te trădează şi ochii căprui exsudează a încăpăţânare, iar mintea... pendulează elegantă între ştiinţă şi imaginaţie, rigoare şi diafanitate, determinare şi candoare... reuşind să-şi găsească echilibrul într-o lume însăşi haotică.
Ştiu că şi lumea ta e construită din cuvinte - uneori, mici reflexii ale unei limbi impregnate în toate fiinţele, matematice, alteori cărămizi ale expresiei inefabilului.
Pe tine te văd pe malul unei mări întunecate, la apus, întrebând parcă vântul "Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa c-ai şchiopăta puţin după aceea de frică să nu-mi striveşti sărutul?"... Te văd desenând floricele în caietele Dariei... Te văd îmbufnată ca un pinguin... Te văd rătăcind într-o poezie bacoviană, căutând lumina...
Ştiu că preferi să te bucuri de lucrurile simple: O sticlă de cola şi o ciocolată Schogetten te vor face exuberantă, iar dorinţa de a nu rata nicio invenţie gastronomică te va face să guşti chiar şi pizza cu spanac... Ştiu că credinţa şi speranţa unui scop mai mare decât tine însuţi te-au purtat peste multe... Ştiu că adori muzica şi uneori dragostea pentru câte o melodie abundă atât de tare încât încerci să o fredonezi... Ştiu că îţi insufli doar să fi matură şi responsabilă, dar reuşeşti să ne fi un model... Ştiu că la tine somnul este sacru şi dulce... Ştiu că preferi să îţi declari ţeluri mai rezervate, pentru a radia de bucurie dacă ai parte de succesele la care visai, decât să îţi impui dorinţele maxime şi să existe posibilitatea unei dezamăgiri, cât de mici...
Ştiu că pretinzi un gol imens între teorie şi practică, între aspiraţii şi realitatea simţurilor... Ştiu că ai un motan gras şi leneş, dar cu toate astea ţi la el... Ştiu că eşti cel mai recunoscătoare pentru o greşeală - cea care te-a făcut în clasa a 7-a să nu te califici la olimpiada naţională de matematică şi să descoperi fizica... Ştiu că te-a fermecat irevocabil Stănescu... Ştiu că experienţa şi rememorările îţi sunt acum mai preţioase decât toate medaliile şi diplomele din birou... Ştiu că îţi plac lucrurile fine... Ştiu că nu te intimidează nimic şi te vei da bătută numai după ce conştiinţa ta este de acord că ai depus toate eforturile posibile...
Şi astfel, deşi decojită o mare parte a foilor personalităţii tale tot nu poate fi distins pistilul... Şi mi-e că nu vom ştii niciodată ce te face aşa cum eşti.
Ce-ar fi fost dacă sufletele noastre s-ar fi împletit şi ar fi fost legate doar de un fir de mătase roşie... Ar fi fost destul să le ţină împreună? Nu cred ... Nu ştiu! ... Nu m-am gândit. Ce-ar fi fost dacă n-aş fi fost speriată ca un pui de nurcă după furtună şi aş fi ştiut că sunt speriată? Ce-ar fi fost dacă totul nu ar fi durat doar un moment? Nu ar mai fi putut grava o amintire clară? Din ce se naşte un sentiment? Ce ar fi fost dacă aş fi ştiu asta? Ce-ar fi fost dacă aş fi ştiu ce voi simţi acum? Oare simt ceva? Trebuie să fie ceva... Şi visele... Da visele! Sunt mesaje ale subconştientului către tine sau sunt creaţii ale unei minţi haotice? Ce e real ce nu e? Ce ar fi fost dacă nu aş fi scris asta niciodată? Ar fi contat? Şi de ce-mi bat capul? Dacă nimic nu e real... timpul a trecut deja.
Îmi pare rău pentru tot.
Nu cred însă că aş schimba ceva.
Şi timpul, acest absurd şi absolut conducător al destinelor, începe mereu, începe şi-acum.
It can be the ending that gives the whole story, the whole life a clear, deep meaning. It can be the thing that propels you into the pages of the history books... But would that really matter to you, I mean after being dead?
Considering you are going to die anyway, why not do it in style and memorably? It is better to die while on top, not having the time to fall in disgrace, never growing old and helpless.When you have reached the top of the world, when nothing grater can be achieved, when you have found the meaning of life, when you have written the greatest work of all times, what are you to do with the rest of your days? They have no use. To die at this point only gives drama and power to your life. It seems as if you have fulfilled your destiny and are freed of this world.
Although just the fact you die is sufficient, the way you die can be of unquestionable romanticism. The feelings wrapping the death may be powerful enough to give it epic dimensions.
People who have died doing the things they have always loved... while having their life fulfilled in every aspect... People who have died fighting for a cause... People who have died trying to make a difference... People who have died together... People who have died...
1. Isadora Duncan was a famous female dancer that died strangled by her immense hand painted silk scarf.
2. Keith Relf - the lead man of the group The Yard birds (the first one on the left) died electrocuted while playing his electric guitar.
I heard about a famous astronomer whose only wish was to see the night sky from the pole (I don't know which one for sure) and after he saw it he fell through a crack in the ice never to be seen again.
My mother also told me a true story about a young couple in her village. She said they were not rich but they loved each other more than anything. The wife was struck by lighting while getting water from the well. The husband in a split of a second rushed to her and grabbed her hand. And they died together.
There are also stupid and unusual deaths, but I was not considering their bizzare nature as much as the way they complete the life of the person in question.
And when I say love me it does not mean compliment me, and kiss me, or lick my neck and stroke my hair... it means love me! See me always as a muse, protect me from other people's dirt, hide me somewhere far from all mean eyes, tell me true stories with guilty eyes and hope I forgive you. Vibrate at once with my movement cause you know I spare words and gestures just for you. Don't insult me though I deserve it or not and you will be happier that way, I assure you. Don't use words too often cause then they will lose their power over me. Let me read your glowing, mesmerizing eyes and no spoken words will be needed between us. Take patience with you and leave out all expectations and only so you will enter a beautiful world of mine. Be kind to me and tender and then I’ll follow you to any bleakness of the world. Remember that the chains of imprisonment put by my love for you will make me neglect my being and breathe only to enchant you... remember that for you I will forget myself... and with this in mind take care of me, don't let me be without the things my person longs for... Love me with all the resources you have: your mind, your body and your soul. Control me and be gentle as I could break as easily as a soap bubble. Be passionate and be platonic, and so fill my heart with joy. Listen to me because I say little and every whisper has a hidden meaning and only you posses the code...
And though, if you break me and rip my heart to pieces, burn it and then spread it with the wind of the sea, I swear that all the plants and the fish and substance that will grow of this ash will grow loving you, with the sole purpose of making you smile, without letting you know from whom, without letting you know how.
Forgive me for all I do because I love you too much.
