Semi-zeul olimpian nu mai vedea frumosul deşi, şi tocmai pentru că, era semi-zeu şi privea prin sufletul omului şi al zeului. Pe umerii lui nu apăsau doar alge şi scoici ci toate tainele lumii strânse într-un fir de nisip. Ochii lui nu pot fi priviţi de către niciun muritor fie el creatură a apei sau a nopţii sau a soarelui. Ieşit din valurile mării îşi aşeză piciorul pe nispul înzepezit şi-l cuceri.
Putea fi îmblânzit doar dacă o muză l-ar minţi iubindu-l şi ar putea să-l surprindă... Ar trebui să-i caute şi să-i găsească paradoxurile exacte la momentul potrivit... Semi-zeul putea fi om doar iubind şi ar fi ajuns să iubească doar printr-un accident cosmic repetat... Iar muza începătoare... pe malul mării îngheţat... a eşuat...
-A unui copil... îi spuse muza. Sălbatic, dar ştia...
-Şi ce ţi-a cântat?
-Visare...
-Şi ce mai?
-... ea a plecat.
Copilul pe plajă, de Bahus îmbătat, deşi-l jefuise, o aştepta să-i dea ceva ce uitase să-i ia. Îi dete zâmbetul lui cules dintr-o scoică şi prima lui îmbrăţişare...
Chitara ajunse-napoi acolo unde trebuia.
Trebuie să-ţi spun de acum că dacă o să se întâmple toată chestia asta o să-mi pară rău pentru toate celelate chestii care nu s-au întâmplat, dar dacă nu o să se întâmple nu o să-mi pară rău pentru ele. Trebuie să ştii de la început că eşti un trandafir şi ca tine sunt cu miile, eşti mai frumos decât o floare ordinară dar eu vreau o orhidee albă, ştii?
...
Eu sunt îndrăgostită de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată dar îl ştiu bucată cu bucată. E prea ciudat?
El e?
Da.
Şi e perfect?
Nu.
Nu se poate să nu-l fi făcut perfect!
Îl cunosc şi câteodată e prea rece, dar alteori e aşa de senin... Şi are ochi de care nu te mai saturi şi un râs frumos. Ţie îţi urăsc râsul. E ca un scârţâit de copil. Eşti un copil! Nu vezi ce fac? Eu sunt de vină... Şi tu crezi că eu... că eu pot... că va fi bine cu mine... te vei putea schimba... eşti pierdut şi eu mă voi pierde cu tine.
Pierde-te! Ai zis senin şi cârţăit.
Nu pot. Sunt oameni care au nevoie de mine. Dacă te iau am să fiu oribilă nu numai pentru că te voi ruina dar mă voi ruina şi pe mine. Orhideea ce o să zică când o să miros a trandafir? O să mă pierd în marea de oameni ordinari şi tu nu vezi că tot ce îmi doresc de fapt nu e gloria aia sau pe el sau banii? Eu vreau să fac ceva... tu vrei să nu.
Aşa-i.
Nici n-ai încercat să lupţi. M-ai fi putut avea cu cuvinte goale doar să fi fost rostite cu patos... Mă laşi celorlalte buruieni? Dacă n-am să văd niciodată orhidee? Atunci ce? O să regret tot buchetul de trandafiri şi o să-mi plâng în mediocritate. Îmi fac etern singură... Tu ce îmi faci?
Magazin de anticariat... vieţe distruse în jurul meu şi eu vreau să o distrug exact în acelaşi fel. Eşti prea mic şi prost şi neblond copile... Încă nu pot să fac ce nu cred şi încă am în ce crede. Atât a fost. Pătrăţele.
