Ce-ar fi fost dacă sufletele noastre s-ar fi împletit şi ar fi fost legate doar de un fir de mătase roşie... Ar fi fost destul să le ţină împreună? Nu cred ... Nu ştiu! ... Nu m-am gândit. Ce-ar fi fost dacă n-aş fi fost speriată ca un pui de nurcă după furtună şi aş fi ştiut că sunt speriată? Ce-ar fi fost dacă totul nu ar fi durat doar un moment? Nu ar mai fi putut grava o amintire clară? Din ce se naşte un sentiment? Ce ar fi fost dacă aş fi ştiu asta? Ce-ar fi fost dacă aş fi ştiu ce voi simţi acum? Oare simt ceva? Trebuie să fie ceva... Şi visele... Da visele! Sunt mesaje ale subconştientului către tine sau sunt creaţii ale unei minţi haotice? Ce e real ce nu e? Ce ar fi fost dacă nu aş fi scris asta niciodată? Ar fi contat? Şi de ce-mi bat capul? Dacă nimic nu e real... timpul a trecut deja.
Îmi pare rău pentru tot.
Nu cred însă că aş schimba ceva.
Şi timpul, acest absurd şi absolut conducător al destinelor, începe mereu, începe şi-acum.
