I wish I was alone for Christmas

O casă plină de rude. Bunicul căruia îi cade proteza, mama te trimite în toate părţile dând vina pe tine pentru calamități când de fapt nici nu se întâmplase nimic şi râde apoi isterică, copiii plâng pentru că nu au primit ultimul super ninja care se transformă în crocodil, tata cântă îmbătat şi un verişor are o criză de râs intoxicat de fumul de ţigară. O atmosferă scârţâită în care cântecul următor domoleşte toate ca o ciocolată caldă. Aşa ai înţelege versurile "I wish I was alone for Chrismas"...

În relitate însă ele au fost înregistrate "I wish I was at home for Christmas". Nu-i nimic! Noi înţelegem ambele variante.

Crăciunul în esenţă nu e aşa. Crăciunul e făcut din miros. E un amestec de miros de brad împodobit cu globuri strălucitoare, miros de cadouri simple, ieftine şi pline de înţeles, miros de prăjituri făcute de mama, miros de zăpadă rasă de tata din faţa curţii şi un pic de esenţă de Crăciun... Vreau să aud din nou chitara şi acele glasuri puternice vestind venirea Mântuitorului... Vreau să vină din nou la colindat... Miros de bucurie... Pentru mine frumuseţea Crăciunului e bazată pe aceşti colinători cu o chitară... care nu vor vin deşi vinul a fost cumpărat ca să le fie aşezat la picioare şi nu vor prăjituri deşi ele au fost coapte după gustul lor şi nu s-au uitat la decoraţiuni deşi ele au fost alese ca să le înveselească mediul... Ei doar aduc Crăciunul adevărat, deşi noi îl pregătim...

Mulţumesc frumos de colindă!

Alone in the Universe

Who am I? … Does this question have an irrelative answer? What am I? Why, by your definition, I am human, but most revealing than your definition I feel that I am human… I feel! Though do these feelings come from my mind? Than is the feeling a prolonged thought … although stretching till the end of your life and further till infinity… I wonder how do we know? We know by guessing? Because all the things we learn must be based on something we KNOW is true. The mind is swirling until it gets dizzy and cannot process any longer… I wonder… Is life certain? Are we not like the memory of a computer ever recording, ever learning from our mistakes until there is no more life left… until our life cycle is over… Are all the other people real or are they part of the simulation? If I did create this fictional specimens that surprise even myself than… I play pranks on myself… how alone I must be…

(Keep telling yourself it's not true ... )

Despre tine (VIII) ...

Ce este omul dacă nu suma preferinţelor, experienţelor, simpatiilor sale şi a impresiilor pe care le-a lăsat asupra celor ce l-au cunoscut? Cum îi poţi cunoaşte sufletul, gândurile, trăirile judecându-l numai după fapte, înlăturate din context?

Pentru a-l putea înţelege trebuie să-l vezi în întregime, din interior.

Despre tine... ştiu mai puţin decât ar trebui...

Despre tine ştiu eşti un întreg tărâm fermecat învelit în cochilia unui om modest... Ştiu că eşti un amalgam de contradicţii frumoase: sensibilitate şi forţă, maniera graţioasă şi clasică contrastând gusturile moderne (în special pentru maşini); chipul copilăros ornat cu un zâmbet mărunt te trădează şi ochii căprui exsudează a încăpăţânare, iar mintea... pendulează elegantă între ştiinţă şi imaginaţie, rigoare şi diafanitate, determinare şi candoare... reuşind să-şi găsească echilibrul într-o lume însăşi haotică.

Ştiu că şi lumea ta e construită din cuvinte - uneori, mici reflexii ale unei limbi impregnate în toate fiinţele, matematice, alteori cărămizi ale expresiei inefabilului.

Pe tine te văd pe malul unei mări întunecate, la apus, întrebând parcă vântul "Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa c-ai şchiopăta puţin după aceea de frică să nu-mi striveşti sărutul?"... Te văd desenând floricele în caietele Dariei... Te văd îmbufnată ca un pinguin... Te văd rătăcind într-o poezie bacoviană, căutând lumina...

Ştiu că preferi să te bucuri de lucrurile simple: O sticlă de cola şi o ciocolată Schogetten te vor face exuberantă, iar dorinţa de a nu rata nicio invenţie gastronomică te va face să guşti chiar şi pizza cu spanac... Ştiu că credinţa şi speranţa unui scop mai mare decât tine însuţi te-au purtat peste multe... Ştiu că adori muzica şi uneori dragostea pentru câte o melodie abundă atât de tare încât încerci să o fredonezi... Ştiu că îţi insufli doar să fi matură şi responsabilă, dar reuşeşti să ne fi un model... Ştiu că la tine somnul este sacru şi dulce... Ştiu că preferi să îţi declari ţeluri mai rezervate, pentru a radia de bucurie dacă ai parte de succesele la care visai, decât să îţi impui dorinţele maxime şi să existe posibilitatea unei dezamăgiri, cât de mici...

Ştiu că pretinzi un gol imens între teorie şi practică, între aspiraţii şi realitatea simţurilor... Ştiu că ai un motan gras şi leneş, dar cu toate astea ţi la el... Ştiu că eşti cel mai recunoscătoare pentru o greşeală - cea care te-a făcut în clasa a 7-a să nu te califici la olimpiada naţională de matematică şi să descoperi fizica... Ştiu că te-a fermecat irevocabil Stănescu... Ştiu că experienţa şi rememorările îţi sunt acum mai preţioase decât toate medaliile şi diplomele din birou... Ştiu că îţi plac lucrurile fine... Ştiu că nu te intimidează nimic şi te vei da bătută numai după ce conştiinţa ta este de acord că ai depus toate eforturile posibile...

Şi astfel, deşi decojită o mare parte a foilor personalităţii tale tot nu poate fi distins pistilul... Şi mi-e că nu vom ştii niciodată ce te face aşa cum eşti.

Ce ar fi fost dacă?

Ce-ar fi fost dacă sufletele noastre s-ar fi împletit şi ar fi fost legate doar de un fir de mătase roşie... Ar fi fost destul să le ţină împreună? Nu cred ... Nu ştiu! ... Nu m-am gândit. Ce-ar fi fost dacă n-aş fi fost speriată ca un pui de nurcă după furtună şi aş fi ştiut că sunt speriată? Ce-ar fi fost dacă totul nu ar fi durat doar un moment? Nu ar mai fi putut grava o amintire clară? Din ce se naşte un sentiment? Ce ar fi fost dacă aş fi ştiu asta? Ce-ar fi fost dacă aş fi ştiu ce voi simţi acum? Oare simt ceva? Trebuie să fie ceva... Şi visele... Da visele! Sunt mesaje ale subconştientului către tine sau sunt creaţii ale unei minţi haotice? Ce e real ce nu e? Ce ar fi fost dacă nu aş fi scris asta niciodată? Ar fi contat? Şi de ce-mi bat capul? Dacă nimic nu e real... timpul a trecut deja.

Îmi pare rău pentru tot.

Nu cred însă că aş schimba ceva.

Şi timpul, acest absurd şi absolut conducător al destinelor, începe mereu, începe şi-acum.

Beautiful Death

Can a death be beautiful?

It can be the ending that gives the whole story, the whole life a clear, deep meaning. It can be the thing that propels you into the pages of the history books... But would that really matter to you, I mean after being dead?

Considering you are going to die anyway, why not do it in style and memorably? It is better to die while on top, not having the time to fall in disgrace, never growing old and helpless.When you have reached the top of the world, when nothing grater can be achieved, when you have found the meaning of life, when you have written the greatest work of all times, what are you to do with the rest of your days? They have no use. To die at this point only gives drama and power to your life. It seems as if you have fulfilled your destiny and are freed of this world.

Although just the fact you die is sufficient, the way you die can be of unquestionable romanticism. The feelings wrapping the death may be powerful enough to give it epic dimensions.

People who have died doing the things they have always loved... while having their life fulfilled in every aspect... People who have died fighting for a cause... People who have died trying to make a difference... People who have died together... People who have died...

1. Isadora Duncan was a famous female dancer that died strangled by her immense hand painted silk scarf.

2. Keith Relf - the lead man of the group The Yard birds (the first one on the left) died electrocuted while playing his electric guitar.

I heard about a famous astronomer whose only wish was to see the night sky from the pole (I don't know which one for sure) and after he saw it he fell through a crack in the ice never to be seen again.

My mother also told me a true story about a young couple in her village. She said they were not rich but they loved each other more than anything. The wife was struck by lighting while getting water from the well. The husband in a split of a second rushed to her and grabbed her hand. And they died together.

There are also stupid and unusual deaths, but I was not considering their bizzare nature as much as the way they complete the life of the person in question.

Love me! (writing attempt)

Love me!

And when I say love me it does not mean compliment me, and kiss me, or lick my neck and stroke my hair... it means love me!
See me always as a muse, protect me from other people's dirt, hide me somewhere far from all mean eyes, tell me true stories with guilty eyes and hope I forgive you. Vibrate at once with my movement cause you know I spare words and gestures just for you. Don't insult me though I deserve it or not and you will be happier that way, I assure you. Don't use words too often cause then they will lose their power over me. Let me read your glowing, mesmerizing eyes and no spoken words will be needed between us. Take patience with you and leave out all expectations and only so you will enter a beautiful world of mine. Be kind to me and tender and then I’ll follow you to any bleakness of the world. Remember that the chains of imprisonment put by my love for you will make me neglect my being and breathe only to enchant you... remember that for you I will forget myself... and with this in mind take care of me, don't let me be without the things my person longs for... Love me with all the resources you have: your mind, your body and your soul. Control me and be gentle as I could break as easily as a soap bubble. Be passionate and be platonic, and so fill my heart with joy. Listen to me because I say little and every whisper has a hidden meaning and only you posses the code...

And though, if you break me and rip my heart to pieces, burn it and then spread it with the wind of the sea, I swear that all the plants and the fish and substance that will grow of this ash will grow loving you, with the sole purpose of making you smile, without letting you know from whom, without letting you know how.

Forgive me for all I do because I love you too much.

Hai!

M-am săturat de atâtea începuturi de poveste frumoasă care se termină brusc ca un vis de noapte... ca un vis de zi... M-am săturat ca oriunde te caut, în momentul în care aproape te-am găsit, tu să te spulberi în mii de fărămi de cenuşă şi să reînvii altundeva, departe. M-am săturat să stau. M-am săturat să alerg. M-am săturat să vă daţi toţi cu părerea despre viitor

ul meu când nici nu ştiţi cine sunt de fapt. M-am săturat de atâtea chemări care nu au continuitate:

Hai!

Hai să ne ţinem de mână şi-atunci cu mâinile împreunate nimic nu ne va mai putea opri să zburăm şi să plutim până în cer...
Hai să facem o prăjitură cu merele de la bunica şi să o ducem vecinului cu ochi albaştrii...
Hai să mergem la şcoală pe alt drum şi dacă nu vom ajunge la timp vom da vina pe trotuar, care azi era mai departe de drum decât ieri...
Hai să ascultăm muzică... Nu! Hai să ne facem propia muzică în mijlocul câmpului sub singurul copac în timp ce eu îţi voi agăţa o zambilă în păr...
Hai să facem îngeraşi în zăpadă...
Hai să ne stabilim propiul nostru timp... să nu mai fie zi... să nu mai fie noapte... să fim doar noi !
Hai!

Da... Hai! dar nu chiar acum...

La mulţi ani zânelor! ...

Cu toţii cunoaştem acele "zâne" minunate care ne fac zilele, dacă nu mai frumoase, cel puţin mai amuzante.
Logica m-a dus cu gândul la zâna noastră cu privirea aceea pătrunzătoare, care pare că se învârte o dată cu camera de la substanţele nocive consumate şi explodează
cu un rânjet extrem de brusc până la urechi.
Şi apoi mai sunt acei fluturi de fete care, în timp ce îşi şterg mucozităţile de mâneci şi scuipă coji de seminţe ca stropitorile, se oftică pentru că ceilalţi nu le recunosc calităţile şi talentul. Sau, în timp ce îşi arată "calităţile" în toate modurile posibile nu pot să înţeleagă cum nu au trecut de preselecţia MegaStar. (Să menţionam şi varianta rock a piţipoancelor - fetele emo...)
Mai sunt şi florile acelea de dame care te fac incult, needucat, puşlama, prost etc. deşi nu te cunosc, şi după ce se scarpină una bună cine ştie pe unde îşi cumpară

un măr de la tarabă şi îl îmbucă cu poftă.
Să amintim şi doamnele cu un buchet mare de primăveri în urmă care stau la în mijlocul trecerii de pietoni şi dacă se întâmplă ca un şofer să le claxoneze, ca să le trezească, nu de alta, îi dau una cu geanta în numărul de înmatriculare de i se deschide airbagul!
Din nefericire acestea vor mai trăi mulţi ani.

Pentru femei însă, la mulţi ani!

It's great to be a woman!

Where is the love?

Another celebrity wedding... the bride is pregnant! -- Nothing new.
Why is it people cannot follow the natural cycle of life anymore? You are supposed to be born, grow up, fall in love, get your heart broken, fall in love (again), get married, have children as a symbol of your love or for the satisfaction of giving life, have a mid-age crisis, become a grandparent, peacefully die.
But now you have a crisis, you have children, you get married, then grow up. Or is this how it always was? Maybe ... though then why is everybody putting so much emphasis on love? I mean every single one of us hopes to discover this thing everyone talks about as being miraculous but only find disappointments. Even the movie "Sex and the city" was about finding Love.
Do not misunderstand me i'm just talking about our Way to finding this miraculous thing. And there is the other thing, even if we look at love straight in the eye, we can spend half of our lifes searching for the courage to grab it, or doubting that it is real...
The greatest story about love slipping through your fingers because of the same hezitations is presented in the french movie "Love me if you dare".

I truly belive everything is as good, as mesmerising as you, yourself make it. The things you truly belive are more real than others' reality. Of course it is hard to belive something if everywhere you go someone tells you that you are wrong... Because of this we can only find happiness, even in our dreams, within the conceptions of the majority...
I mean who is to say which things are wrong and which are good if there were no other people at all? Who is to say which is love and which is hate?

A bad day...

Today (any day) was a nice day... I won a big

prize in a competition, then I came home as it was Sunday and we had a family reunion with all of my cousins, aunts, uncles... everyone... All felt quite nice, we had a glass of wine, a laugh, a chat, until my aunt which was 5 months pregnant started to fell ill. We called the ambulance. I don't really like these moments... I just stood in the room and watched things flow around me. another hysterical aunt of mine, with her annoying thin voice, came rushing through me and to the small crowd that surrounded my delirious pregnant aunt like a dead body, to throw the glass of water she was carrying on the desperate woman. Her husbanded had fallen on a chair and seemed lost in space. All this time I could hear cries of help all over. The red and blue lights of the ambulance splatted all over the walls of the living room and paramedics came rushing in. I couldn't bear the atmosphere as it was getting to heavy for my shoulders, instead I decided to head to my room and lock myself in. I staid there, taping my foot angrily. I started to bite my nails as i usually did when I was nervous. I felt a trace of guilt for leaving that woman there all by herself.. but I really couldn't have done more for her as the flock surely wouldn't have let me.

The funny thing from the whole amalgam of thoughts worrying me at the time was that i hadn't found out about the baby till one month ago. I've never seen him, but it felt so precious to me. I considered it, in my subconscious, a sacred being. That fragile, little life should have a chance, only one to grow into a wonderful human being. It wasn't my child... and other children can be made as long as the mother is well, but the regret of the baby's death was the most prominent of the thoughts. It was the strangest feeling.

A baby... condemned ...

By(for)... someone else... on 16th may 2008... (Placebo - Pure Morning)

Love story - Taylor Swift

Mai ţineţi minte cum se termină "Romeo şi Julieta"? Desigur... Julieta stă în turn şi suspină după Romeo, care apare printre mătasea de grâu mângâiată de apus. Julieta aleargă înspre el, ridincându-şi rochia diafană cu pumnii suavi. Romeo o cuprinde, iar ea îi mângâie obrazul catifelat pentru a-l simţi încă o dată mai aproape de ea. Frunţile lor se sprijină una de alta, ascunzându-le zâmbetele fragile şi eşuând să împiedice un sărut frugal... urmat de altul... mai lung...

Aşa se termină "Romeo şi Julieta", doar ca Shakespeare a uitat să schimbe finalul...

Chiloţi şi cordeluţe - ce au în comun?

Chair mă gândeam când va veni şi vremea asta... Nu mă gândeam ca va fi azi... Faptul e că există o tendinţă de a diminua cantitatea de material folosită pentru a produce l
enjerie, priviţi aceasta prezentare cronologică:

Acum, dacă vă întrebaţi, s-au inventant chiloţii cordeluţă (atenţie imagini şocante); de fapt termenul corect e bikini cordeluţa sau simplu... cordeluţă!!! Cum să ieşi cu aşa ceva pe plajă? E doar o scuză să nu mergi la nudişti!! Abia aştept să văd ce va fi în 2020... aşa după o sută de ani... Mă rog... normal că sunt ridicoli! Unii au găsit de cuviinţă să şi-i pună pe cap...

Şi întrebare lângă titlul unui aşa zis articol: "Ţi se par sexy?" ... Nu ştiu cum să-i zic ori ăştia ori Playboy tot aia e... porno sunt... dar sexy? nu.

Au totuşi un rost cordeluţele astea: să nu te bronzezi cu dungi...
E de apreciat şi designul minimalist... newsflash: minimalsmul nu mai e! Gata! Hooooo! Se aplică NUMAI în arte vizuale şi muzică!!! Ce urmează? Stilul abstract? vorba lu Mateş : "Aaaia da!".

Şi dacă tot vorbim azi de chiloţi: Cătălin Botezatu, nou faimos inventator român scoate pe piaţă chiloţii cu push-up pentru bărbaţi, care măresc şi ridică cu ajutorul buretelui :

Eu nu ştiu dacă ii va cumpara cineva (vre-un cocalar... parcă văd poză de hi5: coca în chiloţi cu push-up şi piţi cu cordeluţa pe cap pentru că nu şi-a dat seama cum se pune :-j)...
Între timp eu aştept... şi mă tot gândesc când s-o deştepta lumea asta? să apară şi cordeluţe pentru bărbaţi!

Până atunci nu pot decât să mă crucesc şi să închin paharul de cianură: "Pentru un an plin de vedete porno... cu idei!"

A Human Being

I think of a human being as an empty piece of paper, in the beginning. A fresh, sharped-edged, firm piece of paper. And all the persons who you come in contact with can write something on that piece of paper. They can choose to write about anything, about the clear blue sky that they've recently seen, advice, complains or any other things that passes through their minds... any little thing. And whatever they write will be written in pen and can not be erased; of course some of the writing will be bigger, and other smaller, some of it will be written firmly and other lightly, some of the writing may wash down in time and some of it may remain there for ever, it depends on the writer as well as on the piece of paper.

And when you are old you will see what sort of book the plain piece of paper has become. It will be a hard-cover, yellowish-paged journal, lacking parts of the story, ending abruptly, presenting romances and dramas in certain chapters, dullness in others, building characters that you have come to admire or on the contrary, antagonize. Upon reading through the pages you will find flows of written images that you may have forgotten and can't remember why or how.

What sort of book do you want to be?... What will be remembered of you?

And when another sees you, he may not be able to read all that has be written upon you, but he will, in a glance, see through every word that others have scribbled; he will see the effects... he will see the person you are and consequently the things that made you who you are...

So... be careful what you engrave in others' pages...

There is one person...

Just imagine yourself on an ordinary, busy day... Walking on the street with a pile of papers in one hand, the reeking coffee in the other hand and the cell phone angrily pressed upon your ear and shoulder... stopping at a zebra red light, shouting at the person on the other end of the phone and simply not realizing why others can't make and effort for things to be right...

... thinking about what you'll have for breakfast, weather or not you left the water running or if you'll have enough money...

But there is one person, one single person in this whole wide world... and if that person happens to walk pass you, everything stops. Everything. There are no more thoughts running through your mind... the hot coffee can be spilled over your hand and brand new coat, the person you are talking to may scream and then hang up, the papers you are holding can be spread all over the sidewalk, even if the light turns green, if that one person walks by you, everything stops.

It is as if your power source turns off and you recognize perfection in front of you. It is the one person that you have never seen before and you know you are bound to admire it for as long as it shall live. No, you do not know weather you can have it or not but you'll know you are bound to admire everything about it.

There is one person that can make time stop around you... There is one person that can trap you in a second...

Despre tine (VII) ...

Despre tine ştiu mai multe decât ar trebui...

Despre tine… ştiu că ai nişte ochi adânci, albaştri, limpezi... Ştiu că ai o singură dorinţă: Să îţi trăieşti viaţa! Ai totuşi nişte linii, mai drepte, mai curbate, de valori după care te ghidezi... Omul tău nu ar putea fi perfid, mincinos, laş sau neamuzant... ar trebui să fie doar... seducător. Ştiu că-ţi place să petreci cu toate simţurile, dar şi să îţi aminteşti a doua zi ce ai făcut. E un fapt că tot timpul comanzi cel mai bun cocktail! Ştiu că îţi place să dansezi pe muzica dată la maxim şi că îţi mişti buzele ciudat când faci asta, fredonând melodia... dar nu-ţi pasă! Ştiu că uneori singurul mod de a trece peste un lucru e să-ţi arunci mâinile în aer şi să zbieri: „Nu îmi pasă!”. Ai mereu nişte unghii perfect îngrijite care, pot spune, fac acum parte din şarmul tău. Când te concentrezi, ştiu că îţi dai mai ales şuviţa dreaptă după ureche şi te apleci peste caiet ca să vezi mai bine compuşii şi să nu ratezi niciun calcul. Ştiu că uneori ai vise ciudate despre care nu-ţi vine a crede că au apărut în subconştientul TĂU. Ştiu că frământările tale se concretizează câteodată în desene grafice... Mai ştiu că mereu învârţi banii aşa că probabil vei ajunge o femeie de afaceri plină de succes, undeva prin New York sau Paris...

Când mă gândesc la tine şi îmi aduc aminte de Grecia te văd înconjurată de turcoaz... pe malul mării, ieşind din perdele de voal albastru-verzui, alergând, într-un joc, mereu râzând, mereu veselă, spre marea albastră, sub cerul cu nori. Eşti un bulgăre de pasiune pentru viaţă - roşu - şi un abis de mister - albastru.

Vreau să-ţi mulţumesc pentru faptul că eşti o persoană în preajma căreia nu mă tem să gândesc cu voce tare...

Şi...

Rămâi te rog în clipa în care „Ai doar 18 ani!!!”

To see a World in a Grain of Sand

And Heaven in a Wild Flower,

Hold Infinity in the Palm of your Hand

And Eternity is an Hour.

George Gordon Byron

Mulţumesc Beyonce!

Mulţumesc Beyonce! m-ai făcut să râd cu lacrimi. Ştim că ai voce frumoasă şi de aceea până acum te-am lăsat să scapi cu versurile alea scârţăite (fără rimă, fără sens, fără mesaj dar... care sună bine... mai ales dacă areţi pielea), însă astea sunt prea de tot :"A diva is a female vesion of a hustler", iar dacă trebuie să-ţi spui în continuu "I'm a pretty girl" (ai probleme cu respectul de sine?) îmi pare sincer rău. Hai mă, dă-o la naiba, ce dreq de cântec e şi ăsta? Te-a cuprins melancolia de la cântecele acelea de rapperi când ai găsit o partitură veche cu "I'm a hustler" de la soţul tău, Jay-Z, şi Cassidy? sau poate de la cea a lui 50? în fine... Every day I'm husteling...

Ce mai e prin topuri ?

Leona Lewis - Run. Din primul moment în care am auzit melodia am rămas şocată la gândul că profanează o melodie atât de sacră. Nu spun că nu are o voce superbă, dar de ce să strici o melodie cu atâtea implicări emoţionale, adevărată poezie, doar că să faci o odă vocii tale şi eventual

să atragi şi alt tip de fani. În melodia ei Leona spune practic: "Uitaţi ce frumos pot să dantelez cu vocea mea nişte versuri", a scos muzica din momentele esenţiale, iar atunci când ajunge la versurile "Light up! Light up [...]" face ceva în genul: să trecem peste. Iar videoclipul este despre cât de trist este să fi o divă pe malul mării! Doamne! ... Mă întreb cât a plătit celor de la Snowpatrol pentru drepturile de autor. În vocea lui Gary Lightbody (care astudiat literutara engleză ! la Universitate!) se simte o amară tristeţe, iar atunci când spune "Light up!" tresari. "Run" şi "Chasing cars" au dat sunet vieţii mele şi nu e greu să vezi de ce. Leona are o voce frumoasă dar nu poate atinge nivelul

spiritual al melodiei. Nu e trist cum artişti, cu voci într-adevăr frumoase, dar care nu aduc nimic în plus muzicii prin melodiile lor, câştigă o căruţă de bani în timp ce adevăraţii artişti trăiesc de pe o zi pe alta? ... Dar aceasta se întâmplă de când

lumea, nu?

Am observat două melodii, ambele având în titlu cuvântul cheie "Somebody" una de la o trupă reletiv nouă, iar cealaltă de la nişte veterani. Senorii au prioritate deci să începem cu Nickelback - Gotta be somebody, noul lor single, care vorbeşte despre ceea ce ar trebui să ne intereseze pentru că, aşa cum au descoperit mulţi la vreme lor, este scopul nostru pe acest pământ, şi anume găsirea iubirii. Nu vreau să gravitez prea mult în jurul subiectului, ci vă invit să meditaţi şi voi la afirmaţia de mai sus şi la cea care urmează. Există momente în viaţă în care nu mai contează câtă fizică sau matematică ştii, cât de bine ştii să dansezi sau nu, ce maniere ai, cum eşti îmbrăcat sau chiar cum areţi. Băieţii au găsit doar modul prin care să arate ce părere au ei despre subiect, amintindu-şi să o facă în stilul lor.

Al doilea single e de la Kings of Leon - Use Somebody, care vorbesc despre experienţa propie aşa cum ştiu ei, prin muzică. Versurile lor mi se pare că le dau de gol imaturitatea, fiind rezervaţi în a face declaraţii pe faţă ci mai degrabă care se află în zona lor de siguranţă, spunând ceva de genul "Dragă, mi-ar prinde bine cineva ca tine... şi sper că o să observi pe cineva ca mine". Melodia este inocetă şi dulce în felul acela al bărbatului care nu este în stare să spună ce simte şi face doar apropouri. Kings of Leon este o familie de fapt, formată din trei fraţi şi verişorul lor, iar numele provine de la tatăl (unchiul) şi bunicul lor, ambii numiţi Leon. Şi-au lansat primul album în 2003, şi de atunci au mai lansat încă trei. Cu toate acestea mi se pare că acesta este primul single echilibrat şi comercial.

Katy Perry

Născută în 1984, Katy Perry are 24 de ani. Numele ei original era Katy (Katheryne) Hudson, sub care a lansat un album în 2001. Pentru că era prea aproape de „Kate Hudson” şi-a schimbat numele în Perry, după numele de fată al mamei. (Şi acesta are o istorie fiindcă mama ei a imigrat din Portugalia, numele ei original fiind Perreira).Cu toate acestea se pare că ultimul nume (Katy Perry) va rămâne şi probabil se va impune.

Cele două hituri care au făcut-o celebră sunt „Hot’n’Cold” şi “I kissed a girl”: ironic,

având în vedere că ambii părinţi sunt pastori şi a crescut ascultând cântări biblice. De fapt primulei album, intitulat “Katy Hudson” era în totalite “gospel” (biblic). Personalitatea ei e cu siguranţă explozivă şi copilăroasă. Probabil la asta s-au gândit şi organizatori MTV EMA (European Music Awards ) în noiembrie 2008 când au ales-o ca prezentatoare şi au creat un întreg spectacol pe tema “Katy Perry”.

Intrarea ei a fost neaşteptă, apărând pe scenă călare pe un ruj uriaş („chopstick”) într-un costum de jucător de fotbal american, înconjurată de majorete, câ

ntând desigur despre cum a sărutat o fată.

A mai răsărit dintr-un măr, cu o pălărie de vierme, s-a legănat pe o banană; a apărut pe cireşe, căpşuni şi alte fructe şi purtând o rochie cu un carusel care se rotea. În final, costumul ei, jumătaate fată, jumătate băiat (ambii cu tenişi albi care se potriveau de minune şi la rochiţa albă şi la costumul deranjat) cântând Hot&Cold a fost genială.

Îi apreciez originalitatea şi excentricismul, dar şi simţul modei (sau

al cui o îmbracă). Îmi place faptul că e senzuală, dar şi copilăroasă, niciodată serioasă şi are o frumuseţe aparte, mai rară prin reviste : ten alb şi păr de abanos; aduce a Linsday Lohan brunetă sau a Morticia, dar buclele acelea îmi amintesc şi de un personaj feminin din ani 50 – 60.