Alone in the Universe

Who am I? … Does this question have an irrelative answer? What am I? Why, by your definition, I am human, but most revealing than your definition I feel that I am human… I feel! Though do these feelings come from my mind? Than is the feeling a prolonged thought … although stretching till the end of your life and further till infinity… I wonder how do we know? We know by guessing? Because all the things we learn must be based on something we KNOW is true. The mind is swirling until it gets dizzy and cannot process any longer… I wonder… Is life certain? Are we not like the memory of a computer ever recording, ever learning from our mistakes until there is no more life left… until our life cycle is over… Are all the other people real or are they part of the simulation? If I did create this fictional specimens that surprise even myself than… I play pranks on myself… how alone I must be…

(Keep telling yourself it's not true ... )

Despre tine (VIII) ...

Ce este omul dacă nu suma preferinţelor, experienţelor, simpatiilor sale şi a impresiilor pe care le-a lăsat asupra celor ce l-au cunoscut? Cum îi poţi cunoaşte sufletul, gândurile, trăirile judecându-l numai după fapte, înlăturate din context?
Pentru a-l putea înţelege trebuie să-l vezi în întregime, din interior.

Despre tine... ştiu mai puţin decât ar trebui...

Despre tine ştiu eşti un întreg tărâm fermecat învelit în cochilia unui om modest... Ştiu că eşti un amalgam de contracţii frumoase: sensibilitate şi forţă, maniera graţioasă şi clasică contrastând gusturile moderne (în special pentru maşini), chipul copilăros ornat cu un zâmbet mărunt te trădează şi ochii căprui exsudează a încăpăţânare, iar mintea... pendulează elegantă între ştiinţă şi imaginaţie, rigoare şi diafanitate, determinare şi candoare... reuşind să-şi găsească echilibrul într-o lume însăşi haotică.

Ştiu că şi lumea ta e construită din cuvinte - uneori, mici reflexii ale unei limbi impregnate în toate fiinţele, matematice, alteori cărămizi ale expresiei inefabilului.

Pe tine te văd pe malul unei mări întunecate, la apus, întrebând parcă vântul "Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa c-ai şchiopăta puţin după aceea de frică să nu-mi striveşti sărutul?"... Te văd desenând floricele în caietele Dariei... Te văd îmbufnată ca un pinguin... Te văd rătăcind într-o poezie bacoviană, căutând lumina...

Ştiu că preferi să te bucuri de lucrurile simple: O sticlă de cola şi o ciocolată Schogetten te vor face exuberantă, iar dorinţa de a nu rata nicio invenţie gastronomică te va face să guşti chiar şi pizza cu spanac... Ştiu că credinţa şi speranţa unui scop mai mare decât tine însuţi te-au purtat peste multe... Ştiu că adori muzica şi uneori dragostea pentru câte o melodie abundă atât de tare încât încerci să o fredonezi... Ştiu că îţi insufli doar să fi matură şi responsabilă, dar reuşeşti să ne fi un model... Ştiu că la tine somnul este sacru şi dulce... Ştiu că preferi să îţi declari ţeluri mai rezervate, pentru a radia de bucurie dacă ai parte de succesele la care visai, decât să îţi impui dorinţele maxime şi să existe posibilitatea unei dezamăgiri, cât de mici...

Ştiu că pretinzi un gol imens între teorie şi practică, între aspiraţii şi realitatea simţurilor... Ştiu că ai un motan gras şi leneş, dar cu toate astea ţi la el... Ştiu că eşti cel mai recunoscătoare pentru o greşeală - cea care te-a făcut în clasa a 7-a să nu te califici la olimpiada naţională de matematică şi să descoperi fizica... Ştiu că te-a fermecat irevocabil Stănescu... Ştiu că experienţa şi rememorările îţi sunt acum mai preţioase decât toate medaliile şi diplomele din birou... Ştiu că îţi plac lucrurile fine... Ştiu că nu te intimidează nimic şi te vei da bătută numai după ce conştiinţa ta este de acord că ai depus toate eforturile posibile...

Şi astfel, deşi decojită o mare parte a foilor personalităţii tale tot nu poate fi distins pistilul... Şi mi-e că nu vom ştii niciodată ce te face aşa cum eşti.

Ce ar fi fost dacă?

Ce-ar fi fost dacă sufletele noastre s-ar fi împletit şi ar fi fost legate doar de un fir de mătase roşie... Ar fi fost destul să le ţină împreună? Nu cred ... Nu ştiu! ... Nu m-am gândit. Ce-ar fi fost dacă n-aş fi fost speriată ca un pui de nurcă după furtună şi aş fi ştiut că sunt speriată? Ce-ar fi fost dacă totul nu ar fi durat doar un moment? Nu ar mai fi putut grava o amintire clară? Din ce se naşte un sentiment? Ce ar fi fost dacă aş fi ştiu asta? Ce-ar fi fost dacă aş fi ştiu ce voi simţi acum? Oare simt ceva? Trebuie să fie ceva... Şi visele... Da visele! Sunt mesaje ale subconştientului către tine sau sunt creaţii alae unei minţi haotice? Ce e real ce nu e? Ce ar fi fost dacă nu aş fi scris asta niciodată? Ar fi contat? Şi de ce-mi bat capul? Dacă nimic nu e real... timpul a trecut deja.

Îmi pare rău pentru tot.

Nu cred însă că aş schimba ceva.

Şi timpul, acest absurd şi absolut conducător al destinelor, începe mereu, începe şi-acum.

Alexandru Vakulovski

http://www.petitieonline.ro/petitie-p04223042.html

Văd că nu vă sinchisiţi să deschideţi linkul, ce să mai zic de semnat petiţia?
Ca să citez ce scrie acolo:

"Scriitorul român Alexandru Vakulovski, născut pe 9 aprilie 1978 în localitatea Antoneşti (Suvorov) din Republica Moldova, a primit interdicţie de a intra în România în următorii doi ani şi jumătate pentru că nu-şi înnoise din timp permisul de şedere temporară în ţara “noastră”. Scriitorul aştepta de aproape 5 ani soluţionarea cererii de dobândire a cetăţeniei române. A locuit mai bine de un deceniu în România, timp în care a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a publicat şapte volume de proză, poezie şi teatru, a tradus numeroase cărţi în limba română, a colaborat cu cele mai prestigioase edituri şi publicaţii româneşti, a activat ca jurnalist la ziarul Clujeanul şi a fost co-fondatorul uneia dintre primele reviste culturale de limbă română din mediul online, Tiuk! Este evocat în numeroase antologii literare ca scriitor român, şi unul dintre cei mai importanţi autori ai noului val."

Faptul că a fost expulzat, în mintea mea, nu demonstrează decât că prin ideile sale a iritat anumite autorităţi, iar simplul fapt că e agreat de intelectualitate şi nu de politicieni nu face decât să întărească adevărul din scrierile sale. Cât de prost va pica România pentru că nu vrea să-şi însuşească un scriitor care, probabil, după moarte va fi consacrat în literatură?
Problema cetăţeniei e o scuză de-a dreptul patetică de a-l scoate din peisaj! Câteodată chiar mă întreb dacă unii oameni gândesc, sau ne iau de-a dreptul de proşti?

"Antiteza iubirii nu e ura, e indiferenţa!" - era o idee rătăcită de cineva. Dacă rămâneţi apatici şi fără părere nu sunteţi la 0, neutri, sunteţi mai mici decât minus infinit! Nu e nimic mai dezolant decât un om fără opinie!

http://www.petitieonline.ro/petitie-p04223042.html

Concerte!

Joi, 9 aprilie în club Jazz la ora 22 00 au început acordurile de chitară ale trupei "Vama" în frunte cu veşnic fiţosul (asta pentru că şi-a schimbat separeul, deşi poate... era obosit) Tudor Chirilă. În afară de faptul că la cei 35 de ani ai săi se desparte de una din cele mai frumoase femei, pentru că aceasta vrea copii (! Fi serios când să-i faci, la 80? Dacă nu acum atunci când? Ţi-e frică să te laşi "îmblânzit"? Nu vrei să pierzi inspiraţia ce te face să scri? Dacă e aşa... Eşti un fricos! Eşti un laş! Nu eşti nici măcar umbra lui Făt-Frumos! Dacă nu... nu mai înţeleg nimic) - deci în afară de aceasta îl apreciez pentru mentalitate, idei, versuri şi piese. Mie mi se pare unul dintre puţinii oameni de cultură ai României, un luptător împotriva "spălării creierului" de către mass-media, un promotor al gândirii libere şi inovoative şi un romantic, stăpânit de sentimente, chinuit de linia gri dintre rău şi bine... Dar aceasta e doar o părere...

Concertul a fost genial! Ne-a epuizat! Ne-a dus pe un carusel de vise şi de amintiri de la mare, la petreceri, la şcoală, la prieteni, la relaţii, la viaţă! Finalul a fost perfect - Epilog - o melodie care la 12 ani mi-a făcut inima cât un purice în care n-au mai încăput decât versurile ei... şi trebuie să recunosc că au fost o bază bună. Mulţumesc!

Odată ajunsă acasă nu am putut să nu mă afund în versurile şi acordurile a două piese nu foarte vechi: Pe sârmă şi Dumnezeu nu apare la ştiri (reală, profundă - deloc eretică).

Sâmbătă, 11 aprilie, la ora 22 00 în Teatrul 74, a venit rândul celor de la Byron să "ne scuture lumea". Pentru cei care nu sunt familiari cu trupa (ruşine!): cântă rock alternativ, cu inclinaţii înspre jazz şi blues. Dan Byron a lăsat Urma şi Kumm (două trupe de primă clasă) şi a început un proiect care s-a transformat treptat în trupa Byron. Ce au unic? Piese lor au versuri în limba engleză şi nu sunt făcute atât pentru partea comercială cât pentru artă în sine. Nu sunt genul de melodii pe care să le auzi o vară întreagă şi apoi să nu ţi le mai aminteşti.

Adevăraţi muzicieni, au ţinut concerte unplugged (muzică instrumentală, fără cabluri ;)) !!! pian, nu clape, chitară, nu chitară electrică) şi au scos şi un dvd, filmat în teatrul 74, doar cu melodii unplugged. Pe mine m-au şocat total: La început Byron, care în timpul unei melodii zbiară unde trebuie, susţine o notă subţire şi apoi nici nu apucă să-i intre aer în plămâni că începe să cânte la flaut şi, dacă se plictiseşte, mai ia şi chitara electrică în mână şi o zdrăngăne bine în timp ce cântă vocal. Toboşarul Ovidiu Baciu a cutremurat Teatrul 74 la propiu. În timp ce membri trupei luau o pauză, a susţinut o melodie singur. În timpul acesta publicul ori avea o grimasă perplexă ori nu le venea să creadă ce văd - ceva gen "Du-te mă de aici că nu cred!". În extazul bătăii infernale a tobelor şi-a rupt un băţ dar imediat a scos altul şi a continuat parada, transpirat şi cu un zâmbet superior, satisfăcut la rumoare auditoriului. La clape, 6fingers a reuşit să menţină legenda numelui său - aveam la un moment dat impresia ca are 3 mâini nu doar 6 degete, atât de repede şi le mişca!!! - şi şi-a demonstrat talentul într-o piesă în care l-a susţinut instrumental solo pe Dan Byron.

Dintre piese, preferatele mele sunt Crossroads, Sirens, Fake Life şi melodia lui Alexandru Andrieş, cu instrumentalul propus de Byron Cea mai frumoasă zi (mai bună decât originalul). Şi... mai rock ar fi melodia Blow up my tears. Ceea ce e interesant la albumul lor de debut Forbidden Drama e că e organizat pe acte, ca o piesă de teatru, începând cu Fake life. Merită ascultaţi! Vi le recomand pe toate!

\m/

Beautiful Death

Can a death be beautiful?

It can be the ending that gives the whole story, the whole life a clear, deep meaning. It can be the thing that propels you into the pages of the history books... But would that really matter to you, I mean after being dead?
Considering you are going to die anyway, why not do it in style and memorably? It is better to die while on top, not having the time to fall in disgrace, never growing old and helpless.
When you have reached the top of the world, when nothing grater can be achieved, when you have found the meaning of life, when you have written the greatest work of all times, what are you to do with the rest of your days? They have no use. To die at this point only gives drama and power to your life. It seems as if you have fulfilled your destiny and are freed of this world.

Although just the fact you die is sufficient, the way you die can be of unquestionable romanticism. The feelings wrapping the death may be powerful enough to give it epic dimensions.

People who have died doing the things they have always loved... while having their life fulfilled in every aspect... People who have died fighting for a cause... People who have died trying to make a difference... People who have died together... People who have died...


1. Isadora Duncan was a famous female dancer that died strangled by her immense hand painted silk scarf.

2. Keith Relf - the lead man of the group The Yard birds (the first one on the left) died electrocuted while playing his electric guitar.


I heard about a famous astronomer whose only wish was to see the night sky from the pole (I don't know which one for sure) and after he saw it he fell through a crack in the ice never to be seen again.
My mother also told me a true story about a young couple in her village. She said they were not rich but they loved each other more than anything. The wife was struck by lighting while getting water from the well. The husband in a split of a second rushed to her and grabbed her hand. And they died together.

There are also stupid and unusual deaths, but I was not considering their bizzare nature as much as the way they complete the life of the person in question.

Love me! (writing attempt)

Hai!

M-am săturat de atâtea începuturi de poveste frumoasă care se termină brusc ca un vis de noapte... ca un vis de zi... M-am săturat ca oriunde te caut, în momentul în care aproape te-am găsit, tu să te spulberi în mii de fărămi de cenuşă şi să reînvii altundeva, departe. M-am săturat să stau. M-am săturat să alerg. M-am săturat să vă daţi toţi cu părerea despre viitorul meu când nici nu ştiţi cine sunt de fapt. M-am săturat de atâtea chemări care nu au continuitate:

Hai!
Hai să ne ţinem de mână şi-atunci cu mâinile împreunate nimic nu ne va mai putea opri să zburăm şi să plutim până în cer...
Hai să facem o prăjitură cu merele de la bunica şi să o ducem vecinului cu ochi albaştrii...
Hai să mergem la şcoală pe alt drum şi dacă nu vom ajunge la timp vom da vina pe trotuar, care azi era mai departe de drum decât ieri...
Hai să ascultăm muzică... Nu! Hai să ne facem propia muzică în mijlocul câmpului sub singurul copac în timp ce eu îţi voi agăţa o zambilă în păr...
Hai să facem îngeraşi în zăpadă...
Hai să ne stabilim propiul nostru timp... să nu mai fie zi... să nu mai fie noapte... să fim doar noi !
Hai!

Da... Hai! dar nu chiar acum...

La mulţi ani zânelor! ...

Cu toţii cunoaştem acele "zâne" minunate care ne fac zilele, dacă nu mai frumoase, cel puţin mai amuzante.
Logica m-a dus cu gândul la zâna noastră cu privirea aceea pătrunzătoare, care pare că se învârte o dată cu camera de la substanţele nocive consumate şi explodează cu un rânjet extrem de brusc până la urechi.
Şi apoi mai sunt acei fluturi de fete care, în timp ce îşi şterg mucozităţile de mâneci şi scuipă coji de seminţe ca stropitorile, se oftică pentru că ceilalţi nu le recunosc calităţile şi talentul. Sau, în timp ce îşi arată "calităţile" în toate modurile posibile nu pot să înţeleagă cum nu au trecut de preselecţia MegaStar. (Să menţionam şi varianta rock a piţipoancelor - fetele emo...)
Mai sunt şi florile acelea de dame care te fac incult, needucat, puşlama, prost etc. deşi nu te cunosc, şi după ce se scarpină una bună cine ştie pe unde îşi cumpară un măr de la tarabă şi îl îmbucă cu poftă.
Să amintim şi doamnele cu un buchet mare de primăveri în urmă care stau la în mijlocul trecerii de pietoni şi dacă se întâmplă ca un şofer să le claxoneze, ca să le trezească, nu de alta, îi dau una cu geanta în numărul de înmatriculare de i se deschide airbagul!
Din nefericire acestea vor mai trăi mulţi ani.

Pentru femei însă, la mulţi ani!It's great to be a woman!

Where is the love?

Another celebrity wedding... the bride is pregnant! -- Nothing new.
Why is it people cannot follow the natural cycle of life anymore? You are supposed to be born, grow up, fall in love, get your heart broken, fall in love (again), get married, have children as a symbol of your love or for the satisfaction of giving life, have a mid-age crisis, become a grandparent, peacefully die.
But now you have a crisis, you have children, you get married, then grow up. Or is this how it always was? Maybe ... though then why is everybody putting so much emphasis on love? I mean every single one of us hopes to discover this thing everyone talks about as being miraculous but only find disappointments. Even the movie "Sex and the city" was about finding Love.
Do not misunderstand me i'm just talking about our Way to finding this miraculous thing. And there is the other thing, even if we look at love straight in the eye, we can spend half of our lifes searching for the courage to grab it, or doubting that it is real...
The greatest story about love slipping through your fingers because of the same hezitations is presented in the french movie "Love me if you dare".

I truly belive everything is as good, as mesmerising as you, yourself make it. The things you truly belive are more real than others' reality. Of course it is hard to belive something if everywhere you go someone tells you that you are wrong... Because of this we can only find happiness, even in our dreams, within the conceptions of the majority...
I mean who is to say which things are wrong and which are good if there were no other people at all? Who is to say which is love and which is hate?

A bad day...

Today (any day) was a nice day... I won a big prize in a competition, then I came home as it was Sunday and we had a family reunion with all of my cousins, aunts, uncles... everyone... All felt quite nice, we had a glass of wine, a laugh, a chat, until my aunt which was 5 months pregnant started to fell ill. We called the ambulance. I don't really like these moments... I just stood in the room and watched things flow around me. another hysterical aunt of mine, with her annoying thin voice, came rushing through me and to the small crowd that surrounded my delirious pregnant aunt like a dead body, to throw the glass of water she was carrying on the desperate woman. Her husbanded had fallen on a chair and seemed lost in space. All this time I could hear cries of help all over. The red and blue lights of the ambulance splatted all over the walls of the living room and paramedics came rushing in. I couldn't bear the atmosphere as it was getting to heavy for my shoulders, instead I decided to head to my room and lock myself in. I staid there, taping my foot angrily. I started to bite my nails as i usually did when I was nervous. I felt a trace of guilt for leaving that woman there all by herself.. but I really couldn't have done more for her as the flock surely wouldn't have let me.
The funny thing from the whole amalgam of thoughts worrying me at the time was that i hadn't found out about the baby till one month ago. I've never seen him, but it felt so precious to me. I considered it, in my subconscious, a sacred being. That fragile, little life should have a chance, only one to grow into a wonderful human being. It wasn't my child... and other children can be made as long as the mother is well, but the regret of the baby's death was the most prominent of the thoughts. It was the strangest feeling.
A baby... condemned ...

By(for)... someone else... on 16th may 2008...

Love story - Taylor Swift

Mai ţineţi minte cum se termină "Romeo şi Julieta"? Desigur... Julieta stă în turn şi suspină după Romeo, care apare printre mătasea de grâu mângâiată de apus. Julieta aleargă înspre el, ridincându-şi rochia diafană cu pumnii suavi. Romeo o cuprinde, iar ea îi mângâie obrazul catifelat pentru a-l simţi încă o dată mai aproape de ea. Frunţile lor se sprijină una de alta, ascunzându-le zâmbetele fragile şi eşuând să împiedice un sărut frugal... urmat de altul... mai lung...
Aşa se termină "Romeo şi Julieta", doar ca Shakespeare a uitat să schimbe finalul...

Muzica... nu stă!

A trecut ceva vreme de când Take That s-au reunit în 2006, timp în care au scos melodii bune după melodii bune (părerea mea).
Robbie Williams a fost chiar naşpa (dacă mi se permite să folosec cuvântul de origine rromă) la toată "faza". Însă chiar mă bucur că i-a refuzat pe motiv că "numele lui ar fi adus pubilicitate, la care el a muncit" (bla, bla), deoarece pentru mine rămâne un drogat, alcoolic, într-o vreme era şi sonat, urmărind OZN-uri şi obsedat sexual (are tot felul de remarci la adresa vedetelor cu care "ar vrea să fie").
O colegă mă întreba când a aflat că ascult The Rasmus: "Cum poţi să îi asculţi?... sunt urâţi"... I-am răspuns întrebând-o contează cum arată sau cum şi ce cântă?... Acum dacă mă gândesc mai bine, pentru ca muzică să îţi placă trebuie şi ca solistul să fie frumos, dar nu fizic, ci moral... Adică cum să asculţi un om care a făcut toate prostiile din lume cântând despre puritate? Să ştii că lălăie nişte versuri scrise de altul, sau chiar de el, aşa în scârbă, în care evident nu crede, doar pentru că publicului îi place... E ca şi zâmbetul acela enervant al politicienilor de la sfârşitul discursului... Ştiu că au reuşit să te mintă în faţă aşa de interpretabil încât să nu poţi dovedi că au minţit... Poate de aceea şi Robbie Williams a scris o singură melodie care merită ascultată, despre problemele sale cu drogurile, în care presupun că a fost sincer, Feel. Restul mi se par foarte superficiale, deşi Robbie, pe cât se vede, se distrează când le cântă...

Revenind la Take That... Ei sunt de la dreapta la stânga: Mark Owen, Howard Donald, Jason Orange şi Gary Barlow. Debutul a fost mirific... Nu auzisem de ei înainte şi am fost pe loc cucerită. Melodia Patience a urcat pe locul 1 în top UK. Deşi nu susţin că mă pricep la muzică, mi-a plăcut cum au modelat dinamică melodiei pe versuri... Iar vocalele acelea prelungite şi dantelate nu sunt nici pe departe aşa de ostentative ca cele ale lui James Blunt. Următorul single a fost "Shine"... După ce am cântărit mult problema am decis că e mai degrabă o parodie la adresa Spice Girls decât un îndemn, din 2 motive: La începutul melodiei, solistul Mark Owen o dedică tuturor spice girls-urilor care sunt de faţă şi care nu sunt de faţă; şi-apoi mai sunt şi versurile melodiei:
"But you're stuck in a hole and I want you to get out
I don't know what there is to see
But I know it's time for you to leave"
"Stop being so hard on yourself
It's not good for your health" care mă fac să mă gândesc la nişte fete "afectate" cu aere de vedete.
Ultimele două single-uri care, ca şi muzică de radio (şi nu numai), mi se par minunate sunt : Rule the world şi Greatest Day. De remarcat că toţi patru au nişte voci "de-ţi pică falca" şi pot cânta a capella şi la 3 dimieaţă (cred). Solistul e altul la fiecare melodie, valorificând-şi particularităţile vocii pe melodia respectivă. Concluzia: Ar putea fi noii Beatles.

Din seria melodiilor de radio care nu sunt cretine (ca cele Beyonce şi Lady Gaga sau şlagărul "You have the sweetest ass in the world") mai face parte şi Broken Strings de la James Morrison şi Nelly Furtado, care mi se pare, are o metaforă pur şi simplu genială în titlu.
Să mai zicem ceva şi despre Brit Awards 2009 la care nu m-am uitat, însă am auzit că Duffy a făcut furori: Bravo, fată! Chiar e bună Mercy de karaoke ;) şi e o combinaţie frumoasă de genuri mai vechi, semn că Dusty Springfield ştia ea ce făcea.
Kings of Leon au luat şi ei două premii ceea ce mă bucură, mai ales că am mai scris despre ei şi chiar mi se pare că vor avea ceva hituri dacă o ţin tot aşa.
Coldplay nu au luat nimic, ceea ce ar putea să fie doar o scăpare de moment. Dar, având în vedere că Robbie a primit ceva premii de-a lungul timpului, îmi dă certitudinea că britanicii au obiceiul să o n-o nimerească, cel puţin la o categorie pe ediţie ;).

Eminem şi-a făcut şi el revenirea în lumea muzicii, dar nu aşa... oricum... ci featuring Dr. Dre şi 50 Cent (cei mai mari rapperi având în vedere că până şi eu am auzit de ei) cu melodia Crack a bottle. Melodia e destul de făinuţă, cam prea chill pentru Eminen. Mesajul nu e dintre cele mai educaţionale ( doar e RAP! d'oh) însă dacă pasiunea băiatului ăstuia e muzica, să tot facă!

Cam atât pentru acum... M-am dat pe London Capital Radio şi o să comentez ce mai aud cât de curând!

Chiloţi şi cordeluţe - ce au în comun?

Chair mă gândeam când va veni şi vremea asta... Nu mă gândeam ca va fi azi... Faptul e că există o tendinţă de a diminua cantitatea de material folosită pentru a produce lenjerie, priviţi aceasta prezentare cronologică:

Acum, dacă vă întrebaţi, s-au inventant chiloţii cordeluţă (atenţie imagini şocante); de fapt termenul corect e bikini cordeluţa sau simplu... cordeluţă!!! Cum să ieşi cu aşa ceva pe plajă? E doar o scuză să nu mergi la nudişti!! Abia aştept să văd ce va fi în 2020... aşa după o sută de ani... Mă rog... normal că sunt ridicoli! Unii au găsit de cuviinţă să şi-i pună pe cap...
Şi întrebare lângă titlul unui aşa zis articol: "Ţi se par sexy?" ... Nu ştiu cum să-i zic ori ăştia ori Playboy tot aia e... porno sunt... dar sexy? nu.
Au totuşi un rost cordeluţele astea: să nu te bronzezi cu dungi...
E de apreciat şi designul minimalist... newsflash: minimalsmul nu mai e! Gata! Hooooo! Se aplică NUMAI în arte vizuale şi muzică!!! Ce urmează? Stilul abstract? vorba lu Mateş : "Aaaia da!".

Şi dacă tot vorbim azi de chiloţi: Cătălin Botezatu, nou faimos inventator român scoate pe piaţă chiloţii cu push-up pentru bărbaţi, care măresc şi ridică cu ajutorul buretelui :
Eu nu ştiu dacă ii va cumpara cineva (vre-un cocalar... parcă văd poză de hi5: coca în chiloţi cu push-up şi piţi cu cordeluţa pe cap pentru că nu şi-a dat seama cum se pune :-j)...
Între timp eu aştept... şi mă tot gândesc când s-o deştepta lumea asta? să apară şi cordeluţe pentru bărbaţi!

Până atunci nu pot decât să mă crucesc şi să închin paharul de cianură: "Pentru un an plin de vedete porno... cu idei!"

A Human Being

I think of a human being as an empty piece of paper, in the beginning. A fresh, sharped-edged, firm piece of paper. And all the persons who you come in contact with can write something on that piece of paper. They can choose to write about anything, about the clear blue sky that they've recently seen, advice, complains or any other things that passes through their minds... any little thing. And whatever they write will be written in pen and can not be erased; of course some of the writing will be bigger, and other smaller, some of it will be written firmly and other lightly, some of the writing may wash down in time and some of it may remain there for ever, it depends on the writer as well as on the piece of paper.

And when you are old you will see what sort of book the plain piece of paper has become. It will be a hard-cover, yellowish-paged journal, lacking parts of the story, ending abruptly, presenting romances and dramas in certain chapters, dullness in others, building characters that you have come to admire or on the contrary, antagonize. Upon reading through the pages you will find flows of written images that you may have forgotten and can't remember why or how.

What sort of book do you want to be?... What will be remembered of you?

And when another sees you, he may not be able to read all that has be written upon you, but he will, in a glance, see through every word that others have scribbled; he will see the effects... he will see the person you are and consequently the things that made you who you are...

So... be careful what you engrave in others' pages...