A trecut ceva vreme de când Take That s-au reunit în 2006, timp în care au scos melodii bune după melodii bune (părerea mea).

Robbie Williams a fost chiar naşpa (dacă mi se permite să folosec cuvântul de origine rromă) la toată "faza". Însă chiar mă bucur că i-a refuzat pe motiv că "numele lui ar fi adus pubilicitate, la care el a muncit" (bla, bla), deoarece pentru mine rămâne un drogat, alcoolic, într-o vreme era şi sonat, urmărind OZN-uri şi obsedat sexual (are tot felul de remarci la adresa vedetelor cu care "ar vrea să fie").
O colegă mă întreba când a aflat că ascult The Rasmus: "Cum poţi să îi asculţi?... sunt urâţi"... I-am răspuns întrebând-o contează cum arată sau cum şi ce cântă?... Acum dacă mă gândesc mai bine, pentru ca muzică să îţi placă trebuie şi ca solistul să fie frumos, dar nu fizic, ci moral... Adică cum să asculţi un om care a făcut toate prostiile din lume cântând despre puritate? Să ştii că lălăie nişte versuri scrise de altul, sau chiar de el, aşa în scârbă, în care evident nu crede, doar pentru că publicului îi place... E ca şi zâmbetul acela enervant al politicienilor de la sfârşitul discursului... Ştiu că au reuşit să te mintă în faţă aşa de interpretabil încât să nu poţi dovedi că au minţit... Poate de aceea şi Robbie Williams a scris o singură melodie care merită ascultată, despre problemele sale cu drogurile, în care presupun că a fost sincer,
Feel. Restul mi se par foarte superficiale, deşi Robbie, pe cât se vede, se distrează când le cântă...

Revenind la Take That... Ei sunt de la dreapta la stânga: Mark Owen, Howard Donald, Jason Orange şi Gary Barlow. Debutul a fost mirific... Nu auzisem de ei înainte şi am fost pe loc cucerită. Melodia
Patience a urcat pe locul 1 în top UK. Deşi nu susţin că mă pricep la muzică, mi-a plăcut cum au modelat dinamică melodiei pe versuri... Iar vocalele acelea prelungite şi dantelate nu sunt nici pe departe aşa de ostentative ca cele ale lui James Blunt. Următorul single a fost "
Shine"... După ce am cântărit mult problema am decis că e mai degrabă o parodie la adresa Spice Girls decât un îndemn, din 2 motive: La începutul melodiei, solistul Mark Owen o dedică tuturor spice girls-urilor care sunt de faţă şi care nu sunt de faţă; şi-apoi mai sunt şi versurile melodiei:
"But you're stuck in a hole and I want you to get out
I don't know what there is to seeBut I know it's time for you to leave"
"Stop being so hard on yourself
It's not good for your health" care mă fac să mă gândesc la nişte fete "afectate" cu aere de vedete.
Ultimele două single-uri care, ca şi muzică de radio (şi nu numai), mi se par minunate sunt :
Rule the world şi
Greatest Day. De remarcat că toţi patru au nişte voci "de-ţi pică falca" şi pot cânta a capella şi la 3 dimieaţă (cred). Solistul e altul la fiecare melodie, valorificând-şi particularităţile vocii pe melodia respectivă. Concluzia: Ar putea fi noii Beatles.

Din seria melodiilor de radio care nu sunt cretine (ca cele Beyonce şi Lady Gaga sau şlagărul "You have the sweetest ass in the world") mai face parte şi
Broken Strings de la James Morrison şi Nelly Furtado, care mi se pare, are o metaforă pur şi simplu genială în titlu.
Să mai zicem ceva şi despre Brit Awards 2009 la care nu m-am uitat, însă am auzit că Duffy a făcut furori: Bravo, fată! Chiar e bună
Mercy de karaoke ;) şi e o combinaţie frumoasă de genuri mai vechi, semn că
Dusty Springfield ştia ea ce făcea.
Kings of Leon au luat şi ei două premii ceea ce mă bucură, mai ales că am mai scris despre ei şi chiar mi se pare că vor avea ceva hituri dacă o ţin tot aşa.
Coldplay nu au luat nimic, ceea ce ar putea să fie doar o scăpare de moment. Dar, având în vedere că Robbie a primit ceva premii de-a lungul timpului, îmi dă certitudinea că britanicii au obiceiul să o n-o nimerească, cel puţin la o categorie pe ediţie ;).

Eminem şi-a făcut şi el revenirea în lumea muzicii, dar nu aşa... oricum... ci featuring Dr. Dre şi 50 Cent (cei mai mari rapperi având în vedere că până şi eu am auzit de ei) cu melodia
Crack a bottle. Melodia e destul de făinuţă, cam prea chill pentru Eminen. Mesajul nu e dintre cele mai educaţionale ( doar e RAP! d'oh) însă dacă pasiunea băiatului ăstuia e muzica, să tot facă!
Cam atât pentru acum... M-am dat pe London Capital Radio şi o să comentez ce mai aud cât de curând!