Am avut un vis mult prea frumos... se făcea că mă trezeam învelită de brațele tale; îmi trebuia un moment să îţi privesc trupul întins şi cald ce m-a protejat toată noaptea şi să savurez chipul tău plin de pace. Fericirea îmi pulsa în vene aritmic. Obraznică, te-am trezit sărutându-te pe buric şi după şocul iniţial m-ai gâdilit şi am râs ca doi copii zvăpăiaţi, distugând aşternuturile. Am evadat din îmbrăţişare ta dulce şi am fugit jos să-ţi prepar somon cu spanac pentru prânz, cum ţi-am promis, şi două ouă, dansând neîntrerupt de fericire că îmi eşti atât de aproape.
Cum visul era prea frumos, trezirea din el a fost ca o palmă a asfaltului peste faţă. Capul îmi răsuna cu regrete şi realizam în sfârşit cât de mult îmi doream să fi fost adevărat.... Totul a dus la o singură concluzie: am să lupt cu fiecare nouă zi pentru tine, ca să-ţi pot da viaţă în visele mele..., visul meu.
