E soare... şi-i pare că lumea asta toată e a mea...
Bere Gratis - Pas in doi
Există o bucată de jar undeva ascunsă de gerul de afară; e o bucată care în timpul unei explozii solare de anverguri mici pentru stea, absolut incontestabil de mari pentru mine şi tine, s-a desprins şi a izbit Pământul ca să ne pecetluiască vieţile. Am rămas plutind în lavă şi ne-am descompuns, apoi ne-am fosilizat... dar noi n-am ştiut asta, noi am murit cu un zâmbet pe buze visând lanuri de grâu înmuaite în soare şi adieri calde în zile de vară... Razele se oglindesc în zâmetul tău prea mare şi în albul inului...
Suntem fericiţi în bucata de jar din şemineu chiar dacă în real ne descompunem...
Hai să discută o clipă despre ce ai făcut tu de când ai învăţat să mergi...
Câţi paşi ai făcut la dreapta? ... şi apoi înapoi la stânga?
Câţi înainte... şi apoi înapoi? Şi dacă ar fi să însumăm ce ai făcut tu în anii tăi de viaţă cu darul mersului, ignorând maşinile şi avioanele şi drumurile la baie ţi-ar fi ajuns să mergi de 4 ori în jurul lumii... pe jos!
În mersul tău hectic ai fi putut să nu te opreşti şi tot ne-am fi întâlnit de patru ori. Ne-ar fi ajuns. Nu mă aştept la mai mult. Dacă am fi fost hotărâţi ne-am fi putut vedea de 8 ori... dar n-am ştiut ori n-am crezut ori ne-a fost frică şi toată viaţa am bătucit aceleaşi cercuri.
Dacă ne-am opri chiar acum şi am merge în orice direcţie fără să o schimbă cum fac Luna cu Soarele tot ne-am întâlni o dată.
Chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată, Eminescu a însemnat pentru mine mult mai mult decât oricare dintre părinţii mei. Mai mult şi decât cel mai bun profesor al meu...
Eminescu e cel care a creat lumea în care îmi pierd eu vremea, lumea pe care pot să o iubesc, lumea în care totul are sens şi frumuseţe; nu lumea reală, ea e creată de Dumnezeu... ci imaginea ei care îmi dă sănătate mintală...
În lumea mea Eminescu e-mpărat.
În lumea mea tot timpul şi tot spaţiul sunt două corăbii îndepărtate de malul pe care stau.
Eu şed şi mă cufund adânc într-un grăunte de nisip...
Trebuie să-ţi spun de acum că dacă o să se întâmple toată chestia asta o să-mi pară rău pentru toate celelate chestii care nu s-au întâmplat, dar dacă nu o să se întâmple nu o să-mi pară rău pentru ele. Trebuie să ştii de la început că eşti un trandafir şi ca tine sunt cu miile, eşti mai frumos decât o floare ordinară dar eu vreau o orhidee albă, ştii?
...
Eu sunt îndrăgostită de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată dar îl ştiu bucată cu bucată. E prea ciudat?
El e?
Da.
Şi e perfect?
Nu.
Nu se poate să nu-l fi făcut perfect!
Îl cunosc şi câteodată e prea rece, dar alteori e aşa de senin... Şi are ochi de care nu te mai saturi şi un râs frumos. Ţie îţi urăsc râsul. E ca un scârţâit de copil. Eşti un copil! Nu vezi ce fac? Eu sunt de vină... Şi tu crezi că eu... că eu pot... că va fi bine cu mine... te vei putea schimba... eşti pierdut şi eu mă voi pierde cu tine.
Pierde-te! Ai zis senin şi cârţăit.
Nu pot. Sunt oameni care au nevoie de mine. Dacă te iau am să fiu oribilă nu numai pentru că te voi ruina dar mă voi ruina şi pe mine. Orhideea ce o să zică când o să miros a trandafir? O să mă pierd în marea de oameni ordinari şi tu nu vezi că tot ce îmi doresc de fapt nu e gloria aia sau pe el sau banii? Eu vreau să fac ceva... tu vrei să nu.
Aşa-i.
Nici n-ai încercat să lupţi. M-ai fi putut avea cu cuvinte goale doar să fi fost rostite cu patos... Mă laşi celorlalte buruieni? Dacă n-am să văd niciodată orhidee? Atunci ce? O să regret tot buchetul de trandafiri şi o să-mi plâng în mediocritate. Îmi fac etern singură... Tu ce îmi faci?
Magazin de anticariat... vieţe distruse în jurul meu şi eu vreau să o distrug exact în acelaşi fel. Eşti prea mic şi prost şi neblond copile... Încă nu pot să fac ce nu cred şi încă am în ce crede. Atât a fost. Pătrăţele.
Oamenii nu ştiu niciodată ce vor şi aceasta se datorează simplului fapt că aşa le e scris codul genetic. Paradoxal oamenii au nevoie să ştie ceea ce vor; de aceea se mint ei pe ei însăşi, unii pe alţii, în familie, între prieteni, dar mai ales pe ei însăşi; se mint de mai multe ori în aceaşi zi...
Nu are nimic dacă nu fac patul, doar stau singur în casă!... Dacă îi spun doar am să o supăr, aşa evit multă dramă... Dacă o să-mi aducă o floare am să-l iert! ... Nu, nu ştiam că e alergic la flori!... Profa e proastă! Mi-a dat 1,20! Nu aveam cum să ştiu! ... De fapt nu m-a iubit! Mă ¤¤¤ pe faţa lui! M-a folosit!... Eu niciodată nu am spus aşa ceva! ... Totul va fi bine ... Parcă am mai slăbit... O să mănanc doar o bucată de ciocolată... De mâine mă las de fumat!... Arăt altfel la costum...
Minciuni!
De ce nu pot avea oamenii ce vor? Pentru că îşi doresc lucruri atemporale : aripi, frumuseţe, un etern de iubire şi le înlocuiesc cu lucruri momentane, pe care le simt, le văd, le pot pipăi: avioane, tratamente faciale, fata aceea... Tu nu vrei să te faci pilot, de fapt tu vrei să zbori... Te-ai gândit vreodata aşa?... Nu trebuie să pleci de acasă, să te antrenezi, să nu te mai faci doctor... trebuie să iei o parapantă în mână sau să fi pilot amator... Trăieşti o dramă inexistentă care persistă doar în mintea ta... Şi de fapt tu nu vrei să te faci doctor, vrei să salvezi oameni... Nu vrei să rămâi acasă... vrei să îţi vezi familia zilnic... De ce denaturezi adevărul? Minţi!
Cele mai multe alegeri pe care le faci sunt pentru că acuzi lumea că nu oferă alte soluţii... şi ăsta e un neadevăr... Ştii ce e bine şi ce e rău în străfundul tău... poţi să te întrebi chiar acum care e soluţia bună? şi totuşi ai să vezi că poate nu ai ales binele... De ce e aşa greu? ... Pentru că are o frumuseţe înlăcrimată...
Restaurant de lux - pereţi înoroiaţi; colier de perle - brăţară împletită; şampanie - o bere la cutie; caviar - napolitane de anul trecut; rochia roşie - o bluză nouă;
De ce trebuie să creăm obiecte? Fără ele nu putem fi fericiţi. Am citit poveşti de dragoste pline de lux. Dar acelea cu copii orfani? Nici una nu e povestea noastră... De ce nu suntem speciali în niciun fel? Povestea noastră nu e niciodată una extraordinară... Ca mine sunt cu miile... De ce aş schimba EU ceva?
O poveste extraordinară începe cu un om extraordinar, circumstanţele vor veni pe parcurs, iar poveştile eterne nu au avut niciodată precedent aşa că ai o şansă cât de cât bună să produci o poveste interesantă.
Lucrurile cu adevărat frumoase sunt frumoase şi prin faptul că le poate avea oricine... Sunt simple.
marea, cerul, o zi de mai, un zâmbet, o mulţumire, un prieten fericit, o coincidenţă stranie, ceva diferit...
I once knew a girl with purple black eyes and ebony hair on her marble-white face. She smiled always brightly but I could see the sad violet hiding there. She would ask me meaningless things but I knew what she really said... I couldn't answer her...
I once knew a boy with short chestnut hair and the sweetest childish face... He would embrace me and then he would simply ignore me... I knew what he really meant... I couldn't pretend like I did not care...
She had stars in her head and knew them all by name... She would dance me around into anything... We had nights veiled in smoke, beer and chocolate cake as we watched over the lights of the city...
I would lie in his arms and watch him sleep... as a soap bubble breaks and water drops drip so I had to go and leave him alone... Cause we could not be as he was born later than me and he deserved someone to care for his own dreams and not live in another world...
One day she fled as I knew she would fly and only left this note...
You'll be loved like you never have known and the memoirs of me would seem more like bad dreams. Just a series of blurs... like I never occurred... Some day you will be loved! You may feel alone when you're falling asleep but I know your heart belongs to someone you've yet to meet...
Someday...
you will
be loved... *
*(Death cab for cutie - Someday you will be loved)
