Chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată, Eminescu a însemnat pentru mine mult mai mult decât oricare dintre părinţii mei. Mai mult şi decât cel mai bun profesor al meu...
Eminescu e cel care a creat lumea în care îmi pierd eu vremea, lumea pe care pot să o iubesc, lumea în care totul are sens şi frumuseţe; nu lumea reală, ea e creată de Dumnezeu... ci imaginea ei care îmi dă sănătate mintală...
În lumea mea Eminescu e-mpărat.
În lumea mea tot timpul şi tot spaţiul sunt două corăbii îndepărtate de malul pe care stau.
Eu şed şi mă cufund adânc într-un grăunte de nisip...
Un comentariu:
eu "şed" ;)) nu zic nimic :P
Şi eu m-am pierdut în lumea eminesciană mai demult. Însă lucrurile au degenerat. Lumea lui a fost o inspiraţie din care s-a nascut independentă lumea mea. Eminescu e o statuie, un portret şi umbra unui tânăr visător ce dispare la marginea padurii în lumea mea. Este prezent, apreciat, uneori material, dar supus aceleiaşi nebunii tăcute cum sunt şi eu.
Trimiteți un comentariu