Cantec de dragoste

Nostalgie de toamnă

Nu e ciudat cum există unii oamenii pe care i-ai văzut de două ori în viaţă şi simţi că există ceva între voi, că vă înţelegeţi de parcă aţi fi priteni din totdeauna? Nu e ciudat cum te poţi îndrăgosti de cineva doar pentru că a fost o dată bun cu tine? Adică într-un moment în care toată lumea părea să-ţi fie împotrivă cineva s-a găsit să-ţi lumineze puţin ziua, aşa, fără motiv... Nu e ciudat cum acel om pare desprins dintr-o romanţă de Minulescu şi uneori nici nu mai crezi că e real? Nu e ciudat cum acel om revine mereu să-ţi bântuie visele, în ideea unei mari iubiri care ar fi putut să fie dar n-a fost? Nu e ciudat cum îţi aminteşti fiecare moment ce are rol în povestea „voastră” de parcă s-ar fi întamplat mai devreme azi?... Nu e ciudat cum un om insignifiant din alte puncte de vedere poate să te facă să simţi că viaţa ta e specială doar pentru că el e prezent în ea?

M-am pus la biroul, de altfel rece, am apucat primul creion grafic la îndemână şi i-am verificat vârful. M-am apucat apoi să trag linii ample pe hârtia densă sperând să-ţi pot

surprinde chipul... Culmea: deşi în capul meu faţa ta era atât de clară nu reuşeam să o transpun pe hârtie. Era de parcă putem să îţi văd ochiul cu o expresie uşor speriată, căprui pătrunzător, buzele şterse, nasul conturat, gâtul osos şi părul rebel, chiar şi ploverul vernil care-mi place atât de mult, dar nu putem să le pun cap la cap... M-am enervat, am şters tot şi m-am apucat din nou să desenez.

...

Trecuse de ora doisprezece şi a trebuit să mă mulţumesc cu o schiţă ce măcar aducea a tine, deşi oribil proporţionată. Am împăturit-o şiret şi am plasat-o în buzunar cu gândul de a mai trage cu ochiul la ea uneori. Am ieşit pe balcon şi am privit oraşul prin stropii de ploaie... Of, ştii oare ce ai făcut prin sufletul meu?... Nu sigur habar n-ai...dar oare ai vrea să ştii? Oare să te caut într-o zi... ştii că pe toţi oamenii de care mi-a păsat cu adevărat i-am îndepărtat într-un fel sau altul... mi-e frică să nu păţesc şi cu tine la fel... Nu ştiu ce anume dar ceva admir la tine, deşi nu am avut timp să vorbim prea mult... nu ştiu de ce dar simplul gând la tine mi-aduce lacrimi în ochi... pari că-mi dai ceva din tristeţea ta... Am închis ochii şi m-am strâns lângă perete plângând încet... N-am să te am niciodată... - am şoptit eu vântului - nu-i aşa?...

Versuri alb - negre

Stiti blogurile acelea de oameni cu aer de mare artist? ce scriu versuri si doar din ego le considera foarte bune, sau spun ceva de genul: "eu aici am vrut sa sugerez... " da da da... bla bla. Daca ai vrut de ce nu ai si facut? poate pentru ca nu esti in stare! Non-talent cu aere de geniu!
Prin inductie cred, m-am surprins compunand versuri moderne, si sincer nu imi par de loc grele, dar poate sunt doar sceptica cu privire la scriitorii moderni... In
ainte mi se pareau teribil de complicate si doar in aparenta insirari aiuristice. Cred ca de fapt sunt doar ganduri aievea traite in imagini sau sentimente... puse pe hartie, iar legaturile intortocheate dintre intelesuri sunt facute deja de creierul nostru, in incercarea de a crea un film cursiv. Nu cred ca sunt cele mai bune versuri, dar scopul era sa va arat cat de simplu le poti forma si tu fara sa vrei sa transmiti un mesaj anume...
Asa si inca ceva... care-i faza? scrisul agresiv prinde la public... iar cel jurnalistic nu... de ce nu mai avem rabdare sa citim? Nu stiu.

Versuri "albe"

Praf de stele pe pantofi de lac purpurii,

Un zambet siret lipit de perete

Si doua perdele fugare ca ploaia prin viata.

Versuri "negre"

O cioara uscata de suflet pe-un gard la fel de uscat.

Intuneric ce fumega-n aburii noptii

Si doi ochii arzanzi ce-mi urmaresc pasii.

Un nou început...

Deja încep să mă satur de ele. Cred că încep să mă simt bătrână de la atâtea "începuturi" și "sfârșituri". Deja am "experiență"... Ceva ce pare intangibil la vârsta de 12 ani... chiar zilele trecute am vrut să mă dau copil din nou și am ieșit pe strada mea la fotbal... cum jucam demult... bineînțeles că eu eram cea mai mare dar chiar nu-mi păsa... am obținut și ce vroiam: o căzătura din aceea de toată frumusețea, cu o julitură la genunchi de care n-am văzut chiar de mult. Lucrul ăsta m-a însuflețit... uite nu sunt bătrână... înca mai pot :)). Peste cateva luni fac 17 ani!!!!!! Dar când am facut 16?!?!? și asta înseamnă că anul următor fac 18!!! E grav. Când au trecut 18 ani din viața mea.. când?de ce? mă simțeam atât de bine copil...

Există unele lucruri pe care le știu... nu ar trebui să le pot ști dar îmi vin așa (nu știu dacă mă înțelegeți sau dacă nu vă par deplasată, în orice caz dacă nu aveți mintea îngusta ca un individ gen Călin "file de poveste" veți întelege), deci știu ca o sa mor tânără... adică nu pe la 80 de ani.. nu știu de ce dar o simt... și știu că cel mai tare îmi e teamă pe lumea asta că nu o sa mai fiu copil cândva... :-(

Începe un nou an școlar... și știu că va fi unul frumos după care îmi va părea rău... ca și următorul... și apoi iar un nou început... Poate... e un gând nebun... dar cred că aș vrea sa fiu blocată într-un infinite-loop în liceu... măcar așa o sa pot să mă distrez mereu... asta se poate obține și fiind profesor :)) dar nu la asta mă refer... lungi vacanțe de vara... ziua "la servici" ai 25 de colegi de aceași vârsta, toți tineri și frumoși, ai cu cine și unde ieși în oraș, ai impresia că lumea e a ta și doar sentimentul ăsta merită...

Deci revenind la anul acesta sper să fie un an la fel de bun, cu note mari la Bio... și la Mate! și cât mai multe ore de somn!!!

Despre tine (VI)...

Despre tine... ştiu doar frânturi...

Despre tine ştiu că eşti prototipul fetei "intelectuale"... ştiu că ai nişte ochi albaştri minunaţi, în care poţi rătăci zile în şir fără să-ţi dai seama... ştiu că orice muzică asculţi tu, e cu siguranţă muzică bună... ştiu că e foarte plăcut să stai de vorba cu tine... ştiu că îţi plac oamenii ce au caracter... ştiu că ai un palton drăguţ, după care oamenii care probabil nu au fost în stare să citească povestea, te-au poreclit "scufiţa roşie"... ştiu că ai o aura aparte, de feminitate, buna-voinţă şi inteligenţă... ştiu că dacă m-ar întreba cineva ce e aceea o persoană distinsă - aş spune ca tu eşti... ştiu că îţi place să citeşti, să scrii, să cunoşti, să descoperi, să înveţi... ştiu că eşti iubită de oameni mirifici... ştiu că-ţi place ploaia... ştiu că eşti, în mod ciudat, o fată sensibilă şi puternică în acelaşi timp... ştiu că ţi se potriveşte toamna... ştiu că ai o voce moale şi îţi stă bine când zâmbeşti (ca acum)... sunt convinsă că ai sânge albastru deşi nu l-am văzut...

Pe tine te văd... valsând... te văd citind pe tren... te văd tristă dar totuşi zâmbind... te văd diplomată... te văd rămânând închisă în bibliotecă din greşeală, fiindcă te-ai pierdut în lectură... te văd câştigând un premiu pentru literatură... te văd hotărâtă că nu meriţi un compliment... te văd mergând pe o stradă, parcă medievală, în aburul dimineţii, în ecourile tocurilor tale... te văd iubind vântul prin părul tău... te văd adorând oraşul ăsta frumos şi oamenii din el şi - de ce nu?- viaţa... te văd clasică şi mereu frumoasă...

Ai îmbrăţişarea şi admiraţia mea.

Un zambet pe buze

Un zâmbet... poate ție și se pare ieftin, dar în momentul potrivit, când te simți ca o cârpă, un zâmbet din partea cuiva, chiar a oricui, e neprețuit...

Un zâmbet poate fi atât de enervant! De ce? De ce? Dacă El ar zâmbi chiar acum mie mi-ar veni sa dansez de fericire și să pup persoana care stă chiar lângă mine, să țip, să sar, să bat din palme... pentru ce? pentru un zâmbet? Însă nu te poți împotrivi acelei euforii efemere... de aceea e enervant.

Adevărul e caăun zâmbet te poate cuceri, dacă ți se întipărește ca un film pe creier și mai apoi imaginea este repetată la nesfârșit în mod inexplicabil de tine, în timp ce stai întinsă pe pat, atunci e clar că te-ai îndrăgostit de zâmbet!

Iar dacă cineva poate să-mi aducă un zâmbet pe buze, fără să-mi dau seama, un zâmbet sincer, de fiecare dată când îmi aduc aminte de el, atunci acel cineva este un caracter. Prin asta se măsoara cei din jurul tău, nu? Prin durata și sinceritatea zâmbetului care ți-l aduce pe buze imaginea lor.

De câte ori îmi aduc aminte cuvintele "Tot e greu", zâmbesc la gestul dulce de a mă liniști al unei persoane pe care de-abia o cunoșteam, dar pe care simt că o știu de o viață (un sentiment ciudat, ce chiar există, deși pare un clișeu).

Un zâmbet pe buze am avut și atunci când scriam:

"Eu: BUZZ!

Altcineva: Ce e?

Eu: Nimic. Doar că îmi place să știu că am puterea de a fura o clipa din timpul tău prețios!"

Un zâmbet din acela șiret despre care nimeni în afară de noi nu știe de unde vine ne-a dat un sentiment de bine de multe ori... Când realizezi că de fapt totul e mai bine decat părea, te răsplatești cu un zâmbet...

Un zâmbet pe buze îmi aduce imaginea unei colege care se plangea de tema la matematică, imagine de care nu credeam niciodată că o să-mi fie dor. Un zâmbet poate să-mi aduca și o melodie veche, veche... care-i place sufletului meu pentru modul în care se simțea când a ascultat-o ultima oară...

Despre tine(V)...

Despre tine... ştiu că aş vrea să ştiu mai multe...

Despre tine ştiu că aduci a "fata hippie"... ştiu că eşti un pic mai timidă deşi nu arăţi asta... ştiu că eşti uşor de citit dacă stai să te uiţi atent.. ştiu că uneori ţi-e teamă de "lumea asta mare"... ştiu că ai un nume predestinat... ştiu că ai o frumuseţe naturală pe care toate fetele o invidiază şi de care toţi băieţii se îndrăgostesc... (chiar semeni cu Marlyn Monroe) ştiu că eşti o fata cu principii... ştiu că îţi place natura şi muntele... ştiu că te strâmbi atunci când spui cuvântul chic... ştiu că îţi place muzică bună şi tu nu te-ai cataloga drept rockeriţă chiar dacă restul asta face... ştiu că ţie, cel mai puţin pe lumea asta, ar trebui să-ţi pese de părerea celor din jur, dar îţi pasă... ştiu că noi două semănăn ceva mai mult... ştiu că adori să râzi deşi nu îţi place râsul tău... ştiu că îţi adori sora şi ai face orice pentru ea... ştiu că şi ţie ţi se potriveşte iarna... ştiu că eşti exact cu un an mai mare ca mine... îţi plac lucrurile cool şi home-made...

Pe tine te văd dansând profesionist... te văd jucând piese de teatru... te văd urcând muntele... te văd luând cârma planorului.. te văd un mic lider... pe tine te văd tristă... dar niciodată arătându-ţi tristeţea... te văd privind de pe culmea munteleui... te văd schiind... te văd încercând tot mai tare să rezolvi o problemă la fizică... te văd stresată... te văd punându-ţi agrafa în păr înainte de a ajunge acasă.... te văd cu jacheta de schi, o eşarfă colorată, bocanci, şi părul tău mirifc, marca distinctivă a personalităţii tale... pe tine te văd cu un tip cu dreaduri (ca cel din videoclipul Gabriellei Climi despre care vorbeam pe aici)... te văd încercând să-i faci pe ceilalţi să înveţe... te văd implicată în proiecte ecologice... te văd meteorolog în Alaska...

Despre tine (IV)...

Despre tine... ştiu ce ştiu...

Despre tine ştiu că reprezinţi "fata urbană" în totalitatea ei... ştiu că te admir... ştiu că îţi admir stilul de a te îmbrăca, mereu dăaguţ, la modă, dar şi cu marca ta aparte... despre tine ştiu că nu ai de ales decât să te simţi bine în pielea ta... despre tine ştiu că îţi place sa fi nebună... despre tine ştiu ca ţipi la concerte, dar în acelaşi timp te străduieşti să fi dulce... despre tine ştiu că ai un zâmbet de milioane... ştiu că ţi se potriveşte iarna în Sibiu, şi când mă gândesc la tine te văd într-un palton negru, cu o eşarfă colorată superb, făcând o faţă foarte simpatică şi având ceva drăguţ în păr (un moţ, că aşa eşti tu, cu moţ)... ştiu că îţi plac blonzii, ca şi mie, şi filmele bune (cui nu-i plac?)... îţi plac lucrurile cool şi punk şi in, dar şi toată arta şi toată cultura scornită de minţile umane... ştiu că eşti o combinaţie nemaiîntâlnită ca şi în prima poză: dornică de distracţie extremă dar şi foarte feminină... ştiu că personalitatea ta e mai tare ca Beatleşii şi mai de neoprit decât the Rolling Stones...

Pe tine te văd printre fulgi de nea... te văd plimbându-te pe marginea unui lac... te văd visând lângă un copac... te văd pe o stradă pustie, cu un felinar obosit, mergând în ecourile paşilor tăi, noaptea, tot depărtându-te, poate întâlnind acel vampir să-i iei un interviu... te văd îngândurată... te văd zâmbind... te văd mergând pe muchia acoperişului unui bloc, deasupra oraşului, şi strigând un "woo-hoo"... te văd mereu înconjurată de prieteni... te văd atât de plină de energie... te văd scriind... te văd luptând cu valul... şi văd un punker super draguţ, cu freza în toate părţile, cu skateboardul în mână rupând o floare pentru tine...

Love, peace and happines :*

Despre tine (III)...

Despre tine... mi-e teamă că nu ştiu tot ce aş putea...

Despre tine ştiu că eşti "fata romantică". Ştiu că îţi plac trandafirii roşii şi Baladă de Ciprian Porumbescu, chiar dacă nici tu nu o ştii... ştiu că ar fi trebuit să te naşti într-un tărâm al viselor... ştiu că ar fi trebuit să fi legănată în acorduri de vioară şi de pian... ştiu că iubeşti tenisul... şi luna... şi noaptea... ştiu că îţi place să te pierzi în muzică... ştiu că îţi plac misterele, lucrurile medievale, gotice, vintage şi lucrurile inteligente... ai o frumuseţe naturală şi o delicateţe de fluture... eşti ca o Ileana Cosanzeana... cu plete blonde şi ochi albaştri, firavă şi delicată, care îşi aşteaptă prinţul... ştiu că ţi se potriveşte toamna ... asta poate pentru că ai fost născută într-o zi de septembrie (apropo la mulţi ani!)...

Pe tine te văd adresând scrisori de dragoste... te văd într-o seară cu lună plină, într-o lumină diafană, uitându-te pe geam... pierzându-te în zare... şi în muzică... şi în amintiri... pe tine te văd un nou Sherlock Holmes (mai frumos desigur) ... te văd zbenguindu-te... te văd spunându-i în mod diplomatic unui bărbat considerabil mai înalt şi cu aspiraţii de politician, ca este prost şi îl vei demite din funcţie :))... pe tine te văd într-o zi de septembrie cu frunze căzătoare, de braţ cu un student chipeş...

Acum ştii şi tu cine eşti. ;)

Gabriella Cilmi

Gabriella Cilmi este o australiancă de doar 16-17 ani, născută pe 10 octombrie în 1991 (același an cu noi!!!) și probabil ați recunoscut imagini din videoclipul piesei "Sweet about me" până acum (Dacă nu l-ați văzut uitați linkul pentru tub). Melodia mi-a plăcut din prima, iar vocea și modul în care cânta m-au făcut să mă gândesc imediat la Amy Whitehouse. Are o voce foarte matură și e de admirat, dacă acum face senzație, ce va face peste cațiva ani?

Și acum dilema mea: cine e tipul din videoclip care cântă la violoncel? Știu că Iri deja salivează... Defapt are o trupă profesionistă în spate, dar cine sunt? În afara de câteva poze de la concerte nu am putut găsi decât numele lor înșirate în arhiva casei de discuri. Iar acest blond mirific, care are un beat atât de cool nu cred că are obiceiul să cânte la violoncel, fiind că în emisiunea "The morning show" și la concete cântă la chitară electrică. Enigma rămâne... cine e ???