Definiţie a iubirii

Mi se pare că iubirea, dragostea sau cum vreţi să-i spuneţi este drogul oricărei fete... iar iubirea perfectă, ideală este drogul suprem, absolut: ... ... ... este un drog atât de puternic încât simpla lui imagine sau simplul gând la el te poate face dependentă.

Nu ştiu ce e iubirea adevărată, dar un concept a înflorit deja în mintea mea şi anume acela că aceasta implică ca tu să-i doreşti numai fericirea celui pe care-l iubeşti; atât, şi nu mai mult. Să te hrăneşti pur şi simplu din frumuseţea fericirii sale. Chiar dacă trebuie să lucrezi din umbră, să te ascunzi, să te străduieşti mult în van, fără ca nimeni să-ţi recunoască munca, asta să nu conteze pentru tine: reala ta pasiune să fie aceea de a face acea persoană fericită.
Frumuseţea şi fericirea: două forme de existenţă a materiei, dacă nu extrem de abstracte, cel puţin ameţitor de relative, definind (pentru mine) o formă şi mai ambiguă : iubirea. Pe lângă aceşti doi stâlpi majori prin care recunoşti dragostea, se întrepătrund sentimentul de înălţare, melancolia, tristeţea, suferinţa, romantismul, neliniştea, nerăbdarea... toate mărunţişurile ce te fac să simţi că trăieşti... şi dorul, da un cuvânt care există doar în limba română...

Sacrificiul suprem în dragoste nu e să-ţi dai viaţa pentru cineva ci să renunţi la el. Asta mi se pare că aduce cu sine cea mai multă suferinţă; să poţi să te desprinzi de el ca să fie fericit, nu să renunţi la tine, ci să renunţi la ceea ce îţi doreşti cel mai mult, adică la el, să îl laşi liber chiar dacă asta te va face să suferi enorm...